Bastionul Postăvarilor din Braşov a fost redat circuitului turistic

0 14

Bastionul Postăvarilor, parte a Cetăţii Braşovului, restaurat de Consiliul Judeţean, a fost inaugurat sâmbătă şi în acest fel lucrările de refacere a fortificaţiilor Cetăţii Medievale, începute în urmă cu 10 ani, s-au încheiat.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că „la restaurarea Bastionului Postăvarilor s-a folosit cea mai modernă metodă de renovare şi anume o structură metalică şi sticlă pentru a putea fi admirat şi din exterior şi din interior, folosită şi la castelele din Spania”.

Lucrările au început cu consolidarea structurii de rezistenţă a monumentului, după care s-au realizat galeriile de lemn pe structura iniţială, iar în mijloc s-a montat o confecţie metalică pentru a ajuta funcţionarea obiectivului turistic. De asemenea, a fost construită o pasarelă care asigură accesul de la aleea de sub Tâmpa ocolind bastionul.

Instalaţia electrică a fost refăcută pentru a pune în evidenţă monumentul în timpul nopţii. Intrarea în Bastionul Postăvarilor se face pe o uşă care păstrează modelul din epoca medievală.

Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că, în scurt timp, vor începe procedurile de licitaţie pentru refacerea cetăţilor din Făgăraş şi Feldioara, mai ales că „în acest an se împlinesc 800 de ani de când cavalerii teutoni au venit în Transilvania”.

Situat în colţul de est al Cetăţii Braşovului, Bastionul Postăvarilor a fost unul dintre cele mai puternice puncte de apărare ale Braşovului medieval. El a fost construit şi apărat de breasla aurarilor între anii 1450-1455. Aceştia l-au înzestrat cu 10 bombarde de la Praga, trei tunuri mici şi 16 archebuze. În anul 1640, punctul de apărare a fost preluat de postăvari.

Construit pe patru nivele de galerii de lemn, având o formă eliptică şi un diametru de 16 metri, bastionul măsura 20 de metri înălţime, iar zidurile aveau la bază 20 de metri grosime.

La primul nivel prezentau găuri pentru instalarea tunurilor de calibru mic. Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961 – 1962 şi renovat la exterior în anul 2005.

Lucrările de renovare ale Cetăţii Braşovului, care include Bastionul Graft, Turnul Alb, Bastionul Cojocarilor, Turnul Pulberăriei, Bastionul Ţesătorilor, Poarta Ecaterinei, s-au făcut în mai multe etape de-a lungul celor 10 ani cu fonduri obţinute prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), fonduri de la Ministerul Culturii, fonduri PHARE şi din bugetul Consiliului Judeţean, în total fiind vorba de peste un milion de euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata