Calculele politice ale arestării lui Ratko Mladic

0 10

Morile justiţiei pământene macină lent, dar macină. La sfârşitul lui 1996, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie /TPI/ îl inculpa pe Ratko Mladic pentru genocid.

A fost nevoie să treacă aproape 16 ani până când „măcelarul de la Srebenica” să fie arestat, notează cotidanul austriac Wiener Zeitung, în ediţia de vineri (27 mai 2011).

Decisiv a fost faptul că, în acest răstimp, relaţia dintre costurile politice şi beneficiile aduse de un Mladic fugar s-au întors împotriva lui.

Perspectiva de integrare europeană a Serbiei a câştigat în cele din urmă în faţa fervorii naţionaliste. Calcule politice, nu chestiuni de justiţiei şi dreptate, au decis în final. Primatul politicii în relaţiile internaţionale este la fel de vechi ca şi istoria lor. Pe termen lung, se dovedesc mai puternice numai legile economiei. Pe banca acuzaţilor a tuturor timpurilor s-au adunat cu precădere învinşii războaielor, cu atât mai mult cu cât erau şi săraci.

Morala nu este aici o categorie autonomă, ci jucăria unor interese supraordonate. Cine nu crede acest lucru, închide ochii în faţa realităţii.

Dictatorul libian Muammar Gaddafi este bombardat acum cu binecuvântarea comunităţii mondiale; mollahii iranieni şi comuniştii nord-coreeni se mulţumesc cu sancţiuni în această privinţă, faţă de Bashar al-Assad al Siriei sunt de acord doar occidentalii; acelaşi lucru este valabil şi pentru regimul Aleksandr Lukaşenko din Belarus. China şi Rusia nu au de ce să se teamă de aşa ceva, aici funcţionează forţa normativă a economicului.

Justiţia şi legea nu pot exista decât în condiţii democratice, care nu există însă peste tot – şi cu atât mai puţin în relaţiile dintre state. Iar cui începe să intoneze imnul Europei să i se amintească cum, cu puţine săptămâni în urmă, câteva state puternice au forţat foarte relaxat /…/ actuala legislaţie europeană Schengen.

Indiferent însă care au fost motivele pentru care Ratko Mladic a fost arestat tocmai acum, acestea nu schimbă cu nimic starea de fapt: arestarea generalului bosniac sârb, ajuns acum la 69 de ani, este o veste foarte bună şi face din Serbia un candidat de la sine înţeles pentru aderarea la Uniunea Europeană, conchide cotidianul austriac.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata