Cine a primit recompensa de 10 milioane de euro pentru arestarea lui Mladic?

0

Întrebarea este buzele tuturor, având în vedere că este puţin probabil să fi fost un ţăran slovac cel care l-a văzut pe Mladic pe un câmp înflorit din Banatul sârbesc, în satul Lazarevo, şi l-a denunţat.

Reţeaua bine pusă la punct a conjuraţilor care de dimineaţă scrutau atent regiunea iar la căderea nopţii făceau contrabandă cu ţigări şi CD-uri copiate fac jurăminte de credinţă pe viaţă, dar până şi viaţa are un preţ, notează vineri (27 mai 2011) într-un editorial ziarul ABC.

Desigur sunt mulţi cei de-acolo care îşi închipuie că nu ar fi fost niciodată denunţat şi că cercul se va închide tot mai mult având în vedere că justiţia nu este o certitudine locală. Dar în această ţară, legendele, tradiţionale în Balcani, sunt de multe ori amplificate: de la legenda lui Marko Kraljevic, prinţul Marko al sârbilor, şi până la poznaşul mareşal Tito.

De când a fost acuzat de Naţiunile Unite în 1995, pentru asedierea oraşului Sarajevo (12.000 de morţi în trei ani) şi genocidul de la Srebrenica (8.000 de execuţii în patru ani), legenda acestui general lipsit de milă nu a încetat să crească ca şi complicitatea tovarăşilor care îl făceau pe Mladic se simtă ca acasă.

Există mai multe postere cu el în baruri decât anunţurile privind acordarea unei recompense de 10 milioane de euro pentru prinderea lui. Se vorbea de o reţea complexă de drumuri şi de case de refugiu secrete, la fel cum celălalt alter ego politic al său, Radovan Karadzic a beneficiat în refugiul său inaccesibil din Alpii adriatici, între Muntenegru şi Herzegovina.

Însă dacă acesta avea de partea lui doar mafia, Mladic dispunea şi de sprijinul fostelor servicii de informaţii militare (KOS) şi de fervoarea populară: el a fost văzut de multe ori în restaurante, pe şosea, la o bază militară şi chiar la Moscova. De la puciul împotriva lui Gorbaciov, din 1991, vechea gardă a PCUS are multe de explicat cu privire la crimele din Balcani.

De când a căzut naşul cel mare, Slobodan Milosevic, generalul s-a evaporat progresiv, nu fără a anunţa înainte că nu va ajunge niciodată ‘viu la Haga’. A fost asigurat de acest lucru după asasinarea cu sânge rece a premierului reformist Zoran Djindjic, de mâna unor vechi camarazi de arme, bine cunoscuţi de Mladic şi Karadzic. Atunci şi-au dat seama UE şi NATO că nu va exista stabilitate în Serbia – cel mai mare stat din regiune – nici democraţie şi nici investiţii, cu astfel de criminali umblând liberi.

Între timp au avut loc razii, reale sau fictive, şi mii de zvonuri care au făcut să se vândă ziarele; familia lui Mladici a cerut chiar anul trecut să li se înmâneze un certificat de deces având în vedere că nu mai avuseseră veşti de la el de peste şapte ani.

La fel cum s-a aflat că până în 2006 Mladic a avut un apartament închiriat la Belgrad. Până la urmă ruşinea publică a guvernului a început să fie spălată prin îngustarea listei fugarilor cerută de Haga şi prin trecerea, în sfârşit, în rubrică a numelui lui Ratko Mladic.

Belgradul s-a convins că nu există viitor posibil fără închiderea unuia din capitolele cele mai negre ale istoriei sale. Poliţia s-a prezentat joi dimineaţă în zori la casa vărului său Branislav, din Lazarevo, şi l-a arestat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.