Dan Ilie Morega, condamnat la închisoare cu suspendare de judecătorii ÎCCJ

0 9

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis vineri condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a deputatului Dan Ilie Morega în dosarul în care este acuzat de trei infracţiuni de folosire a influenţei ori autorităţii de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.

Dan Ilie Morega va fi supravegheat pentru un termen de încercare de cinci ani, timp în care dacă va mai comite vreo infracţiune se va cumula şi pedeapsa de trei ani de închisoare.

Deputatul PNL a fost obligat la plata a 30.000 de lei cheltuieli de judecată iar suma de aproximativ 200.000 de lei va fi confiscată în vederea recuperării prejudiciului.

Potrivit deciziei instanţei supreme, şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu suspendare.

Hotărârea ÎCCJ poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători.

Preşedintele Organizaţiei Gorj a Partidului Naţional Liberal (PNL), Dan Ilie Morega, a fost trimis în judecată pe 20 decembrie 2007 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru săvârşirea a trei infracţiuni de folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.

Potrivit DNA, în acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Teodor Popescu, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj din cadrul Direcţiei Apelor Jiu, şi Constantin Mihuţescu, primar al comunei Baia de Fier, acuzaţi de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.

De asemenea, în acelaşi dosar au mai fost judecaţi Ion Radu Popescu-Orodel, inspector în cadrul Direcţiei Apelor Jiu, şi Constantin Vlădăşel, şeful Biroului de gestiune a resurselor de apă, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că în perioada septembrie 2005 – martie 2007, Dan Ilie Morega, în calitate de preşedinte al PNL Gorj, şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a obţine foloase necuvenite pentru partid.

Anchetatorii mai precizează că, pe bază de probe, s-a stabilit că în perioada menţionată, Dan Ilie Morega şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a impune filialei locale a partidului să achiziţioneze cărţi şi reviste în valoare de peste 4.300 lei de la firma proprie, SC A.GE.ROM SA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 5 iulie 2004 – 2 aprilie 2007, Morega şi-a folosit influenţa şi autoritatea de preşedinte al Fundaţiei ”Tudor Vladimirescu” pentru a dispune ca, din conturile fundaţiei, să fie achitate, în mod necuvenit, sume de bani către societăţi controlate de el şi către o societate controlată de fiica sa, astfel inculpatul beneficiind în mod necuvenit pentru sine şi pentru altul de suma totală de circa 330.000 lei.

În cursul urmăririi penale, s-a mai stabilit că, după ce a determinat numirea unei persoane la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Dan Ilie Morega, prevalându-se de influenţa şi autoritatea sa, i-a cerut acesteia să plătească, la data de 24 iunie 2007, 1.000 lei pentru PNL.

În cursul urmăririi penale, asupra bunurilor inculpaţilor Dan Ilie Morega şi Teodor Popescu a fost dispusă măsura sechestrului asigurător, în vederea recuperării prejudiciului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata