Opriţi Roşia Montană!

0 4
Comunicat de presă

46 de organizatii ale societătii civile solicită Ministrului Mediului si Pădurilor să suspende imediat procesul de evaluare a Studiului privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier Rosia Montană!

Această solicitare se întemeiază pe faptul că Tribunalul Alba a admis, în data de 24 mai 2011, cererea prin care Fundatia Culturală Rosia Montană (FCRM) solicita anularea hotărârii nr. 1/2009 a Consiliului local al comunei Rosia Montană, judetul Alba din ianuarie 2009, prin care se confirmă cu efecte retroactive, hotărârile nr. 45 si 46 din 19 iulie 2002 ale Consiliului local Rosia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General si a Planului Urbanistic zonal pentru comuna Rosia Montană.

În consecintă, în baza dispozitiilor art. 10 – 12 din Ordinul nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, în lipsa unor planuri de urbanism valabile Ministrul mediului si Pădurilor este obligat să suspende de îndată procesul de evaluare a documentatiei privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier propus a fi dezvoltat în Rosia Montană de către SC RMGC SA.

De asemenea, cele 46 de organizatii cer Ministrului Mediului să constate că galeriile romane din Masivul Cârnic au fost clasate în octombrie 2010 ca monumente istorice de clasa A, alături de celelalte vestigii arheologice din Roşia Montană.

Considerăm că într-un stat de drept, unde interesul public si respectarea legii primează în fata oricăror interese private, trebuie aplicat principiul precauţiei în luarea deciziilor (acest principiu este reglementat de art 191 din Tratatul UE versiune actualizată în 2010, care trebuie raportat şi la rezoluţia Parlamentului European conform căreia folosirea cianurilor în minerit ar trebui să fie interzisă în UE), principiu care va duce la respingerea unui astfel de proiect din cauza prejudiciilor mult prea mari pe care le-ar putea aduce mediului, incluzând în această noţiune, conform OUG 195/2005 şi valorile culturale, respectiv, monumentele istorice.

În consecinţă, un astfel de proiect trebuie respins fără nici o îndoială!

Pentru detalii suplimentare cu privire la activitatea Fundatiei Culturale Rosia Montană, puteti contacta pe: prof. Ioan Piso, ipiso@fcrm.ro, 0744 596 541.
Pentru detalii tehnice privind actiunile în instantă ale FCRM, puteti contacta av. Virgiliu Ghidra, Giurgea, Ghidra si Asociatii, ghidra@giurgeaghidra.ro, 0745 547 250.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata