Soţul Reginei Elisabeta a II-a îşi apără o glumă neinspirată făcută într-o vizită în China în 1986

0

Prinţul Philip, Duce de Edimburgh, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a apărat o glumă a sa, neinspirată, făcută în cursul unei vizite în China în 1986, când le-a spus unui grup de studenţi britanici, aflaţi în schimb de experienţă în oraşul chinezesc Xian, că, ”dacă mai stau mult acolo, o să li se facă ochii oblici”, scrie în ediţia sa de luni (30 mai 2011) cotidianul britanic The Telegraph.

Într-un documentar consacrat aniversării a 90 de ani de viaţă, Prinţul Philip a afirmat că nemulţumirea provocată de gluma sa a fost totuşi disproporţionată.

”Am şi uitat de ea. Dacă un reporter n-ar fi auzit-o, nu s-ar fi ştiut de ea. Mai mult, chinezii n-au fost preocupaţi de ea, şi atunci, de ce-ar trebui să fie alţii ?”, a declarat Ducele de Edimburgh.

Soţul suveranei britanice este renumit datorită comentariilor sale considerate riscante.

În 1995, Prinţul Philip, adresându-i-se unui instructor auto în Oban /Scoţia/, l-a întrebat: ”Cum de reuşiţi să-i ţineţi pe localnici departe de alcool suficient timp pentru a trece testul ?”.

Ducele de Edimburgh va împlini 90 de ani pe 10 iunie. Palatul Buckingham a confirmat faptul că el nu va fi liber şi că, în acea zi, va fi prezent la două evenimente oficiale.

Aniversarea oficială a zilei de naştere a Prinţului Philip a fost amânată pentru data de 12 iunie, când Regina Elisabeta a II-a şi alţi membri ai familiei regale vor asista la o slujbă la Capela St. George din Windsor, după care va avea loc o recepţie la Castelul Windsor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.