Traian Igaş: În trei luni, va fi implementat conceptul de poliţie rurală

0 7

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat sâmbătă (28 mai), la Băile Felix, după cea de-a patra reuniune a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, că în aproximativ trei luni se va implementa conceptul de „poliţie rurală”, una din modalităţile de modernizare a activităţii poliţieneşti.

Prezenţa chestorului Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost o excepţie la asemenea întruniri ale prefecţilor, motivată, a explicat ministrul Igaş, de reorganizarea poliţiei, în încercarea de a dezvolta un concept de organizare a „poliţiei rurale”.

„Astăzi am dezbătut o problemă de interes local, anume reorganizarea poliţiei rurale. Este doar un concept, pentru că nu am luat încă o decizie, dar prinde deja contur şi cred că, cu mici ajustări, el poate fi implementat într-o perioadă relativ scurtă, de aproape trei luni”, a precizat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Igaş a adăugat că MAI a fost preluat într-un moment greu în care urma şi urmează o restructurare, dar pe care şefii structurilor din minister sunt hotărâţi să o ducă la bun sfârşit şi să o continue.
„Trebuie să mergem mai departe, nu ne vom opri doar la restructurare, trebuie să gândim o reorganizare eficientă, o modernizare a tuturor instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a spus ministrul.

Şeful IGPR, Liviu Popa, a prezentat conceptul de poliţie rurală pentru fiecare judeţ în parte, simulările care s-au făcut în fiecare judeţ şi zonă din judeţ, unde sunt evenimente deosebite şi o activitate mai intensă din punct de vedere operaţional.

Ministrul Igaş a declarat că la întâlnirea prefecţilor s-a discutat o serie de chestiuni privind statutul funcţionarului public, Legea privind prefectul şi Instituţia prefectului, fiind preluate şi câteva propuneri din partea prefecţilor care probabil vor fi implementate la nivel central.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata