Datoriile către Bechtel se ridică la 111 milioane euro; costul pe kilometru a ajuns la 16 milioane euro

0

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are datorii certificate de 111 milioane de euro către compania americană Bechtel pentru Autostrada Transilvania, costul mediu pe kilometru ajungând la 16 milioane euro, potrivit informaţiilor remise de Ministerul Transporturilor.

Dacă la început costul pe kilometru era de 5,4 milioane de euro, în prezent costul pe kilometru construit a ajuns la 16 milioane euro din cauza modului în care a fost făcut contractul, cu preţuri ţintă.

Deşi a fost atacată doar 26% din lucrare, din care în operare este doar un procent de 12,5%, cheltuielile totale alocate până în prezent lucrării, între 2004 şi 2011, sunt de 5,2 miliarde de lei.

În total, autostrada Transilvania, între Borş şi Braşov, va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri şi viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostradă şi 16 noduri rutiere.

Primii 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Turda şi Gilău, în apropiere de Cluj, au fost daţi în folosinţă pe 1 decembrie 2009, iar în noiembrie 2010 a fost pus în funcţiune restul secţiunii până la Câmpia Turzii.

Având în vedere restricţiile bugetare, autorităţile încearcă să găsească soluţii împreună cu constructorul american pentru continuarea lucrărilor pe sectorul Borş – Târgu Mureş. Cum la sectorul Târgu Mureş – Braşov nu se mai poate face concesiune, asigurarea finanţării ar putea fi făcută de compania americană.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.