Monopolul rus Gazprom, plin de optimism privind exporturile, analiştii sunt insa rezervaţi

0 4

Monopolul rus Gazprom este plin de optimism: de la începutul lui 2011, exporturile au crescut cu peste 25 de miliarde de metri cubi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Experţii, însă, sunt de părere că acest optimism din primul semestru s-ar putea stinge cât de curând, deoarece, după ce îşi vor umple depozitele de gaz, europenii vor avea o atitudine mai calmă faţă de oscilaţiile preţurilor mondiale la petrol, notează, luni (30 mai 2011), cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

„Creşterea exporturilor de gaz bate toate recordurile”, a declarat preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, în timpul întrevederii sale cu preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. Potrivit lui Miller, în contextul evenimentelor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Japonia, în Europa se înregistrează o cerere record la gaz, fapt care a făcut ca în prezent consumul zilnic de gaz rusesc să ajungă la indicatorii din perioada iernii.

Miller a precizat că în primul trimestru al acestui an creşterea consumului de gaz în străinătate a fost de 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010, în aprilie – de peste 20%, iar în mai – de 30%.

În afară de aceasta, potrivit preşedintelui Gazprom, volumul consumului intern de gaz a crescut în Rusia cu 6,5 miliarde de metri cubi de la începutul lui 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2010. „O creştere stabilă a consumului este înregistrată în toate domeniile industriale: electroenergetică, industria metalurgică, cea a cimentului”, a subliniat Miller.

În opinia experţilor intervievaţi de Nezavisimaia Gazeta, actuala explozie de optimism ar avea legătură cu oscilaţiile sezoniere: în cadrul contractelor pe termen lung acest lucru este perfect posibil, în timp ce cota parte a Gazprom pe piaţa europeană a gazului ar putea rămâne neschimbată.

Creşterea consumului de gaz rusesc a fost determinată de mai mulţi factori, explică analistul Dmitri Aleksandrov pentru Nezavisimaia Gazeta. Primul factor este cel libian şi majorarea livrărilor de gaz spre Italia legată de acesta. Al doilea factor îl constituie accidentul de la centrala nucleară niponă Fukushima, care a provocat o majorare a preţului la gaz. Al treilea – cel sezonier, care presupune umplerea depozitelor subterane de gaz.

„Toţi aceşti factori au fost întruniţi în prezent şi drept urmare Gazprom are toate motivele să fie optimist”, declară Aleksandrov.

Însă, în opinia analistului, există „semne indirecte, conform cărora în a doua parte a anului curent situaţia s-ar putea schimba în rău”. „Atunci când depozitele europene de gaz vor fi alimentate până la nivelul standard, creşterea exporturilor s-ar putea stopa. Astfel că rezultatele optimiste ale primului semestru s-ar putea schimba în cel mai bun caz cu unele neutre în ceea ce priveşte vânzările din a doua jumătate de an”, este de părere expertul rus.

Se poate presupune că în prezent europenii se ghidează după pronosticurile care prevăd o majorare a preţurilor la gaz spre sfârşitul anului şi din acest motiv preferă să se aprovizioneze cu gaz de pe acum.

Potrivit analistului Mihail Krutihin de la compania de consultanţă RusEnergy „o majorare atât de mare a consumului de gaz în Europa are cel puţin două cauze”.

„Prima este dorinţa de a face rost de cât mai mult gaz înainte de majorarea preţurilor mondiale la petrol şi la gaz.

A doua – în timpul fostului sezon de iarnă ţările Uniunii Europene şi-au golit serios depozitele de gaz, iar acum este exact vremea ca acestea să fie alimentate”, precizează Krutihin. În opinia sa, actuala explozie are caracter sezonier şi nu va influenţa în niciun fel cota Gazprom pe piaţa europeană a gazului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata