Premierul Emil Boc doreşte colaborări româno-italiene în energie şi turism

0
Primul ministru Emil Boc a spus luni în cadrul summitul interguvernamental româno-italian că doreşte o dezvoltare a relaţiilor economice între cele două ţări în domenii precum energie, transporturi, turism şi mediu.

„Dincolo de apartenenţa noastră latină sunt domenii de colaborare economică şi socială pe care aşteptăm să le dezvoltăm, de la investiţii în energie şi transporturi la turism şi mediu – sunt domenii pentru care avem calea deschisă pentru colaborare”, i-a spus premierul Boc preşedintelui Consiliului de Miniştri al Italiei, Silvio Berlusconi.

De asemenea, Boc i-a mulţumit premierului italian pentru sprijinul acordat de Roma Bucureştiului la integrarea în Uniunea Europeană, „dar şi pentru suportul constant oferit în privinţa aderării la Spaţiul Schengen”.

Totodată, şeful Guvernului de la Bucureşti a evocat relaţiile privilegiate româno-italiene şi a transmis felicitări poporului italian la împlinirea a 150 de ani de la înfăptuirea unităţii naţionale a statului peninsular.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.