Propunerea legislativă ca poliţiştii şi magistraţii condamnaţi pentru fapte de corupţie să nu mai primească pensie, raport de respingere

0

Propunerea legislativă a deputatului PDL Daniel Oajdea prin care poliţiştii şi magistraţii condamnaţi pentru fapte de corupţie şi-ar fi pierdut dreptul la pensie a primit, marţi, în unanimitate, un raport de respingere din partea membrilor Comisiei pentru muncă din Senat.

Senatorii din Comisia pentru muncă au considerat neconstituţională propunerea legislativă.

În textul iniţiativei, deputatul democrat-liberal susţine că legea pensiilor publice ar trebui modificată astfel încât toţi angajaţii din instituţiile statului care au rolul de a aplica legea şi care au atribuţii în asigurarea ordinii şi siguranţei naţionale, condamnaţi pentru fapte de corupţie printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, să îşi piardă dreptul la pensie pentru perioada lucrată, până la data săvârşirii faptei.

În expunerea de motive a propunerii de lege se precizează că, în România, ”cele mai acute probleme cu care se confruntă poliţia şi justiţia sunt corupţia şi traficul de influenţă, acţiuni ilegale în care unii poliţişti sau magistraţi sunt implicaţi”.

”În loc să lupte prin mijloace specifice pentru a eradica aceste ilegalităţi, poliţiştii comit abuzuri împotriva cetăţeanului de rând. Înlocuirea ‘dictaturii legii’ cu ‘dictatura banului’ creează terenul şi netezeşte drumul corupţiei, iar de la dorinţa de câştiguri ilicite, indiferent de forma pe care o au acestea, până la sprijinirea directă sau indirectă a grupurilor criminale nu e decât un pas foarte mic”, se arată în documentul citat.

De asemenea, Daniel Oajdea susţine că în România nivelul declarat al mitei este de peste 30%.

”Până când nu se vor lua măsuri ferme împotriva persoanelor publice şi politice importante care sfidează legea, nimeni nu va înţelege că activitatea instituţiilor ce au rolul de a aplica legea este corectă. În aceste condiţii, numai atunci când oamenii vor fi mai puţin dispuşi să primească sau să ofere mită corupţia va scădea”, se mai precizează în acelaşi document.

Legea are caracter organic, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.