Valerian Vreme (MCSI): România este pregătită pentru a face faţă incidentelor informatice

0

România este pregătită pentru a face faţă incidentelor informatice, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, la Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene pentru Telecomunicaţii, Transport şi Energie (TTE).

Ministrul Comunicaţiilor a precizat că România consideră necesară stabilirea unei abordări comune în dezvoltarea unor politici pentru asigurarea protecţiei infrastructurii critice de informaţie, precum şi un cadru de discuţie funcţional care să reunească experţi din statele membre ale UE.

Oficialul român a informat membrii consiliului că în România a fost adoptată Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea şi funcţionarea CERT, iar în prezent se concentrează eforturile în privinţa operaţionalizării acestei unităţi.

„CERT-RO împreună cu alte instituţii de securitate naţională va fi responsabil pentru elaborarea de scenarii naţionale şi experimente pentru a evalua nivelul de sensibilizare şi de pregătire a societăţii noastre în ceea ce priveşte protecţia infrastructurilor critice.

Promovarea colaborării între entităţile naţionale de tip CERT reprezintă în acest context o dimensiune critică pentru prevenirea ameninţărilor din spaţiul cibernetic. Nici o ţară nu se poate izola în reţeaua globală, astfel problemele de securitate cibernetică necesită cooperare internaţională’, a declarat Valerian Vreme.

Potrivit unui comunicat al MCSI, principalele subiecte abordate în cadrul consiliului au vizat instituirea primului program pentru politica în domeniul spectrului de frecvenţe radio (RSPP), care va încuraja administrarea eficientă a frecvenţelor radio şi va garanta că până în 2013, banda de frecvenţe de 800 MHz va fi disponibilă pentru telecomunicaţii de bandă largă fără fir.

Unul dintre beneficiile RSSP este creşterea accesului la Internet de bandă largă şi la servicii inovatoare pentru cetăţenii care locuiesc în zonele rurale sau în zonele îndepărtate, slab populate.

De asemenea, Consiliul a adoptat modificarea Regulamentului CE nr.460/2004 referitor la instituirea Agenţia Europeană pentru securitatea reţelelor şi a informaţiei (ENISA), în ceea ce priveşte durata de funcţionare a agenţiei până la 13 septembrie 2013. Măsura de prelungire a duratei de funcţionare a acestei entităţi a fost susţinută de ministrul român al Comunicaţiilor deoarece ENISA reprezintă un factor major pentru consolidarea securităţii cibernetice.

Potrivit MCSI, în ceea ce priveşte adoptarea concluziilor Consiliului privind protecţia infrastructurilor critice de informaţie (CIIP), membrii consiliului au considerat că protecţia infrastructurilor critice are o importanţă strategică.

Lucrările Consiliului TTE au fost conduse de Zsolt Nyitrai, Ministrul pentru Info-comunicaţii al Ungariei, Comisia fiind reprezentată de Comisarul pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes.

În context, comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a precizat că este necesară o cooperare mai strânsă cu partenerii internaţionali în domeniul securităţii cibernetice, iar modernizarea Agenţiei Europene pentru securitatea reţelelor şi a informaţiei (ENISA) trebuie să reprezinte o prioritate pentru statele membre.

Potrivit MCSI, una dintre concluziile Consiliului TTE a fost necesitatea unui dialog mai solid între statele membre şi reţelele CERT naţionale, precum şi elaborarea unor planuri în cazul unor atacuri cibernetice.

ENISA este un corp de expertiză creat în 2004 de Uniunea Europeană, pentru a răspunde şi mai ales a preveni problemele privind securitatea informatică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.