Ghişeul unic scapă firmele de birocraţie

– Patronii de firme au la dispoziţie, începând de săptămâna trecută, un portal şi un birou unic de unde pot interacţiona cu instituţiile statului. În loc să meargă la 11 instituţii diferite pentru a completa şi a depune formulare, antreprenorii pot face totul pe internet.

Încă de săptămâna trecută, mai exact din 2 iunie, ghişeul unic pentru IMM-uri a devenit funcţional. Denumit „One Stop Shop”, proiectul este aşteptat de mai bine de doi ani de antreprenorii români, care duc adevărate lupte cu birocraţia stufoasă şi pierd foarte mult timp la coadă la ghişeul fiecărei instituţii a statului cu care sunt nevoiţi să interacţioneze.

Implementat de Ministerul Economiei, proiectul-pilot care tocmai s-a finalizat a început în aprilie 2009 şi a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional „Dezvoltarea capacităţii administrative”. Din valoarea totală a proiectului, de 5,17 milioane de lei, 85% sunt bani europeni, iar restul, din bugetul ministerului.

În ce constă de fapt conceptul „One Stop Shop”? În primul rând, este vorba de portalul-pilot www.immoss.ro, de unde puteţi descărca toate formularele şi declaraţiile pe care trebuie să le completaţi şi să le depuneţi la diverse instituţii ale statului. Acestea pot fi completate şi trimise inclusiv online, astfel că nu mai este necesară deplasarea la nicio instituţie cu care trebuie să interacţionaţi în afacerea pe care o derulaţi. Până acum au fost angrenate în acest proiect 11 instituţii, astfel că, de pe acest portal, puteţi depune formulare sau efectua diverse plăţi către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Finanţelor, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Casa Naţională de Pensii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Inspectoratul Teritorial al Muncii, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Sănătăţii şi instituţiile subordonate acestora.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.