Sabin Cutaş cere instituţiilor europene să apere libertatea presei în România

Europarlamentarul Sabin Cutaş a atras atenţia luni, în plenul Parlamentului European, asupra derapajelor antidemocratice şi a atacurilor împotriva presei din unele state membre ale UE, între care şi România, şi a cerut o mai mare implicare a Uniunii Europene în asigurarea unei protecţii reale a libertăţii de exprimare a presei în interiorul Uniunii, informează un comunicat de presă difuzat marţi de biroul de presă al delegaţiiei române din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Cutaş a amintit că, în contextul publicării clasamentului mondial privind libertatea presei pentru 2010, Organizaţia „Reporteri fără frontiere” a atras atenţia asupra declinului libertăţii de exprimare în Uniunea Europeană. România se află pe locul 52 al clasamentului, coborând cu zece locuri faţă de anul 2007. Situaţia este îngrijorătoare şi ridică semne de întrebare cu privire la un respect efectiv al dreptului de exprimare şi de informare garantat de Carta drepturilor fundamentale a UE.

Citeste si:  Pe cine mai spânzurăm, de dragul spectacolului?

„În România, presa a fost inclusă de preşedintele ţării printre vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale. În plus, decidenţii politici au un discurs denigrator constant la adresa mass-media. Astfel de abateri de la principiile democratice dăunează atât libertăţii presei, cât şi imaginii Uniunii Europene în ansamblu.

Din cauza deficienţelor interne, riscăm să ne pierdem credibilitatea ca susţinători ai respectului drepturilor omului pe plan extern”, a declarat Sabin Cutaş. Europarlamentarul român a pledat, în acest sens, pentru o protecţie reală la nivel european a libertăţii de exprimare.

Citeste si:  Rovana Plumb a anunţat că va candida la parlamentare într-un colegiu în Dâmboviţa
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close