Medicii atrag atenţia asupra necesităţii protecţiei solare

Soarele emite mai multe tipuri de radiaţii, dar stratul de ozon ne protejează de anumite radiaţii nocive, a subliniat dr. Alina Crişan de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Ultravioletele de tip B sunt responsabile de arsurile solare, tot ele contribuie la instalarea bronzului ca o reacţie de apărare a ţesutului, dar sunt responsabile şi de apariţia unor afecţiuni cutanate grave cum este cancerul, a explicat medicul.

Ultravioletele de tipA sunt implicate în îmbătrânirea pielii, expunerile îndelungate şi repetate ducând la îmbătrânirea pielii şi apariţia ridurilor adânci.
Cei care suferă multe arsuri solare grave în copilărie pot dezvolta mai târziu cancer de piele.

Un filtru solar ideal ar trebui să protejeze şi împotriva radiaţiilor UV de tip A şi a celor de tip B, dar un astfel de produs nu există, se apropie de ideal gama Anthelios, a menţionat dr. Crişan.

Aceasta a explicat că este foarte importantă aplicarea cremelor de protecţie şi alegerea lor în funcţie de fototipul de piele, afecţiunile de care suferă, factori genetici, predispoziţia la alergii.

Aproape una din trei femei este predispusă la alergii solare. Fotodermatozele afectează în principal femeile între 25 şi 35 de ani. Pentru a ne feri de fotodermatoze trebuie evitate expunerile la soare în zilele călduroase şi chiar cele noroase.

Dr. Crişan spune că o atenţie sporită trebuie avută în cazul copiilor, aceştia nu ar trebui expuşi la soare până la 3 ani. După această vârstă expunerea la soare trebuie făcută în perioada în care radiaţiile nu sunt foarte puternice şi cu factor de protecţie foarte mare de 50+.

Referitor la aplicarea cremelor de protecţie medicul recomandă ca aceastea să se facă cu 15 – 20 de minute înainte de expunere şi reaplicate din două în două ore, în cantitate corespunzătoare de circa 15 grame de produs.

Dr. Crişan a făcut referire la faptul că OMS a atras atenţia că 80% din expunerile la soare se fac până în 18 ani şi de aici riscul cel mai mare de a dezvolta mai târziu cancere de piele.

Noua gamă de produse de protecţie Anthelios XL pentru copii şi adulţii cu piele sensibilă realizată de La Roche – Posay asigură cea mai bună protecţie, nu conţine parabeni parfum şi are un număr de filtre chimice redus, asigurând o protecţie cutanată sporită, a evidenţiat dr. Alina Crişan.

Începând din acest sfârşit de săptămâna în parcuri vor fi distribuite părinţilor şi copiilor broşuri cu informaţii despre protecţia solară.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.