Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar vor fi eliberaţi din arest

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, ca Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să fie eliberaţi din arest sub control judiciar, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.

Decizia este definitivă, cei doi urmând să fie puşi imediat în libertate.

Tribunalul Bucureşti a admis recursul celor doi, după ce, săptămâna trecută, Judecătoria Sectorului 1 le-a respins cererile de eliberare din arest sub control judiciar.

În sala de judecată, Sorin Ovidiu Vîntu a negat că i-ar fi cerut bani lui Sebastian Ghiţă sau că l-ar fi şantajat, mai ales că avea informaţii că acesta colaborează cu procurorii.

„Cât de dobitoc mă credeţi, încât să credeţi că eu l-aş fi şantajat, când ştiam că e omul Parchetului şi al lui Traian Băsescu?”, a spus Vîntu în faţa instanţei, susţinând din nou că preşedintele Traian Băsescu ar fi în spatele dosarelor în care el este judecat.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General pe 23 mai, fiind acuzaţi că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-ar fi constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

„Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie”, susţine Parchetul General.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.