Germania demonstrează că nu există nicio justificare pentru păstrarea datelor

Păstrarea datelor pentru o perioadă care depăşeşte şase luni nu oferă mai multă siguranţă sau securitate, ci reprezintă doar o afectare masivă a confidenţialităţii, scrie publicaţia The Irish Times în ediţia de vineri (17 iunie 2011).

Ştim azi că acest lucru este adevărat datorită Germaniei, ale cărei instanţe au renunţat la păstrarea obligatorie a datelor cu un an în urmă, după ce au decis că păstrarea în masă a datelor în acest mod este neconstituţională din motive ce ţin de confidenţialitate.

Or, în pofida faptului că poliţia germană nu a avut acces la aceste date înregistrate după luna martie a anului trecut, cele mai recente statistici arată că criminalitatea germană a continuat să scadă şi că rata de rezolvare a cazurilor de infracţiuni în 2010 a fost cea mai mare înregistrată.

Chiar şi în domeniul pornografiei infantile online – una dintre infracţiunile grave cel mai frecvent citate drept justificare pentru a păstrarea datelor atât în Irlanda (una dintre cele mai fervente apărătoare ale acestei măsuri) cât şi în restul UE – 79% dintre cazuri au fost rezolvate în Germania într-un an în care poliţia nu a avut acces la datele păstrate.

Aceste date infirmă insistenţa unor state şi a unor agenţii de aplicare a legii – inclusiv cele din Irlanda – care susţin necesitatea unor perioade lungi de păstrare a datelor, cu mult peste durata maximă de şase luni recomandată de către Art. 29 din Directiva Uniunii Europene privind protecţia datelor.

Guvernul irlandez a mers atât de departe, încât a introdus unele dintre cele mai lungi perioade de păstrare a datelor din Europa – şi pe plan internaţional – atât pentru înregistrările telefonice (doi ani, faţă de trei ani iniţial), şi a celor privind navigarea pe Internet (un an).

Irlanda a fost, de asemenea, una dintre ţările care au susţinut introducerea păstrării obligatorii a datelor în restul Uniunii Europene. Legile irlandeze au fost contestate pe o bază constituţională datorită eforturilor grupului de lobby Digital Rights Ireland într-un caz care aşteaptă examinarea de către Curtea Europeană de Justiţie.

Cazul este, fără îndoială, unul important şi a ajutat la accelerarea, din partea Comisiei Europene, a propriei examinări a controversatei directive, care a fost până în prezent respinsă ca o încălcare a vieţii private a cetăţenilor în trei state membre ale UE – Germania, Republica Cehă şi România.

In raportul Comisiei, lansat in aprilie, comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a acceptat într-un final că au existat o serie de „deficienţe grave” în privinţa directivei şi că era nevoie de o abordare „comună şi mai proporţionată, la nivel UE, a acestei probleme”.

Pe întreg teritoriul UE, 86% dintre cererile formulate de către agenţiile de aplicare a legii pentru păstrarea datelor s-au făcut pentru date de mai puţin de şase luni. Numai 2% dintre cereri au fost pentru date care depăşeau un an.

După orice măsură însă, păstrarea datelor privind conversaţiile telefonice pentru doi ani în Irlanda este disproporţionată faţă de nevoile existente.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.