Holcim România va investi 35 milioane euro pentru dezvoltare durabilă

Grupul Holcim va investi, în perioada 2011-2012, 35 milioane de euro pentru a dezvolta proiecte orientate către mediu şi eficienţă energetică, precum şi pentru a asigura mentenanţa echipamentelor din fabrici, a precizat luni Daniel Bach, directorul general al Holcim România, într-o conferinţă de specialitate.

Compania a realizat, în perioada 2009-2010, investiţii de peste 61 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind alocată lucrărilor de modernizare a unităţilor de producţie şi în dezvoltarea afacerii, cu un accent ridicat pe utilizarea celor mai bune tehnologii din industrie care să permită respectarea mediului înconjurător.

Citeste si:  România a accesat până în prezent 100 milioane euro din cele 1,7 miliarde euro contractate din fonduri europene pe agricultură

Astfel, în 2009, Holcim a investit 40,829 milioane euro, din care 30,425 milioane euro în dezvoltarea afacerii, 4,832 milioane euro în modernizare şi 2,486 milioane euro fiind investiţii de mediu. În 2010, Holcim România a investit 20,714 milioane euro, din care 13,904 milioane euro în dezvoltarea afacerii, 4,918 milioane euro în modernizare şi 33.000 euro pentru investiţii de mediu.

În acelaşi timp, Holcim România a investit, în perioada 2009-2010, trei milioane euro în extinderea unităţilor de coprocesare a deşeurilor din fabricile de la Alşed şi Câmpulung, precum şi două milioane euro pentru a îmbunătăţi securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţiilor proprii, la care se adaugă alţi 500.000 euro pentru proiecte şi sponsorizări de sprijin a comunităţii în care activează.

Citeste si:  Care funcţionari pleacă acasă? Centrul se încaieră cu provincia

Holcim a intrat în România în 1997, iar până în prezent a realizat investiţii de peste 700.000 milioane de euro. Holcim România SA deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, 5 staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.

Vânzările de ciment şi clincher realizate de Holcim România în primele trei luni ale anului 2011 au înregistrat o creştere de 15,7% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce preţurile de comercializare a materialelor respective s-a redus cu 3,9%. Potrivit informaţiilor incluse în cel mai recent raport financiar publicat de holdingul elveţian, singurele ţări unde au fost consemnate noi reduceri ale cantităţilor comercializate au fost Ungaria (-16,3%) şi Italia (-0,7%), la polul opus aflându-se Bulgaria (+63,5%), Federaţia Rusă (+37,9%), Belgia (+36%) şi Franţa (+22,6%). O evoluţie optimă a vânzărilor a fost raportată şi în ceea ce priveşte afacerile cu agregate Holcim.

Citeste si:  Cod galben de ninsori în toată ţara
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close