Volumul investiţiilor imobiliare în Europa Centrală, peste 2 miliarde euro în semestrul 1 2011

Volumul tranzacţiilor imobiliare înregistrate în prima jumătate a lui 2011, în România, l-a egalat şi chiar depăşit pe cel înregistrat pentru tot anul 2010, conform raportului elaborat de compania Cushman & Wakefield.

„Există un interes din ce în ce mai crescut al investitorilor pentru piaţa imobiliară din România. Cel mai atractiv segment al pieţei este cel al spaţiilor de birouri din Bucureşti, însă, în următoarele 12 luni, probabil că vor fi înregistrate şi unele tranzacţii pe segmentul spaţiilor de retail..

Am observat şi o creştere a interesului pentru terenuri, dar la valori ale preţurilor mult reduse faţă de vârful din 2007 – 2008”, a spus Costel Florea, partener Cushman & Wakefield România.

Activitatea investiţională imobiliară în Europa Centrală în prima jumătate a anului 2011 continuă să crească, cu până la 2,09 miliarde euro investiţi până în prezent în pieţele din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Citeste si:  Corupţia instituţională a continuat să reprezinte o problemă larg răspândită în România în 2013

Acest volum depăşeşte pe cel de1,83 miliarde euro investiţii realizate în a doua jumătate a anului 2010, ceea ce sugerează faptul că volumul total al investiţiilor în regiune ar putea ajunge la o valoare de 4,8 miliarde euro până la sfârşitul anului 2011.

„Nu ne surprinde faptul că Polonia continuă să domine în regiune, cu toate acestea, este singura piaţă din regiune pentru care volumul investiţiilor a scăzut în primele 6 luni din 2011, de la 1,27 milioane euro în semestrul 1 2010 la 875 milioane euro în H1 2011”, spun cei de la Cushman & Wakefield.

În contrast, Cehia şi Ungaria au înregistrat o creştere importantă în aceeaşi perioadă de 6 luni. În Cehia volumul investiţiilor a crescut de la 295 milioane euro la 744 milioane euro, iar în Ungaria de la 78 milioane euro la 233 milioane euro. În toate pieţele din Europa Centrală activitatea tranzacţională este mai mică decât media ultimilor 5 ani.

Citeste si:  Posibile repercusiuni după arestarea în Germania a unor presupuşi spioni proruşi

Tranzacţiile cu portofolii de proprietăţi au fost dominante în 2011 în comparaţie cu tranzacţiile cu proprietăţi unice. Această situaţie este aplicabilă în toate pieţele şi reprezintă mai mult de 60% din totalitatea volumelor tranzacţionate.

Preferinţele investitorilor în această primă jumătate a anului pentru regiunea Europei Centrale au fost clădirile de birouri. Volumul investiţiilor de retail pentru primele 6 luni ale anului 2011 au scăzut la 623 milioane euro de la 1,12 miliarde euro, valoare care a reprezentat investiţiile în dezvoltări de retail din a doua jumătate a anului 2010, în timp ce valoarea investiţiilor în clădiri de birouri a crescut la 947 milioane euro, în creştere de la o valoare de 466 milioane euro pentru aceeaşi perioadă a anului 2010.
De asemenea a crescut şi valoarea investiţiile în sectorul industrial, o creştere substanţială de la 128 milioane euro la 511 milioane euro, în mare măsură datorită tranzacţiei VGP.

Citeste si:  Reprezentanţii Fiscului din India au pus ochii pe actriţele de la Bollywood

Valoarea medie a yieldurilor (randamentele achiziţiilor) a crescut în sectorul de retail de la 7,2% în a doua jumătate a anului 2010 la 7,5% în prima jumătate a anului 2011, reflectând creşterea investiţiilor în oraşele secundare din Polonia.

Yieldurile în retail se aşteaptă să scadă în continuare ca urmare a vânzării în a doua jumătate a anului a câtorva proprietăţi prime în Cehia şi Polonia, astfel yieldurile ajungând la o valoare de 6%. În sectorul de birouri yieldurile scad de la 7,4% la 7,1% pentru aceeaşi perioadă. Yieldurile în sectorul industrial au scăzut, de asemenea de la 8,5% la 8,2%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close