EUR
4,83 RON
(+0.06%)
USD
4,48 RON
(-0.52%)
GBP
5,49 RON
(+0.35%)
CHF
4,58 RON
(+0.15%)
BGN
2,47 RON
(+0.24%)
BYN
1,73 RON
(-1.52%)
CAD
3,17 RON
(-1.39%)
RSD
0,04 RON
(+0.08%)
AUD
2,69 RON
(-0.27%)
JPY
0,04 RON
(+0.6%)
CZK
0,17 RON
(+0.39%)
INR
0,06 RON
(-0.79%)

 

Rugăciunile şi mătăniile lui Viorel Roman nu au fost auzite! „Scala Real Estate” şi „Centrul de Afaceri Internaţional” au intrat în insolvenţă

  • Deşi „Centrul de Afaceri Internaţional” a intrat în insolvenţă pe 31 mai 2011, administratorul judiciar nu a publicat notificarea şi nu a anunţat Registrul Comerţului
  • Sentinţa de deschidere a insolvenţei „Scala Real Estate” a fost pronunţată pe 14 iunie, iar termenul de înscriere la masa credală a fost fixat pentru 30 iunie 2011
  • „Scala Real Estate” a refuzat Bilete la Ordin în valoare de peste 66 milioane lei, iar „Centrul de Afaceri Internaţional” de 1,7 milioane lei
  • Cele două firme controlate de Viorel Roman înregistrează datorii la bugetele de stat de 4,5 milioane lei

Omul de afaceri Viorel Roman este cunoscut ca un apropiat la Patriarhului Daniel, încă de pe vremea când acesta era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În 2006, încercând să „justifice” de ce nu a fost inclus în TOP 300, Viorel Roman a declarat pentru un cotidian ieşean că averea lui „se ridică la aproximativ 6 milioane de dolari. Poate la anul o să am mai mult şi o să mă gasiţi în top”.

Orientat pe afaceri imobiliare, Roman a resimţit din plin criza, astfel că firmele reprezentative din portofoliul propriu au ajuns să fie „hăituite” de creditori, în special de către bănci. Demn de menţionat este faptul că „milionarul Patriarhului” nu apare oficial printre asociaţii/acţionarii acestor firme, titulatura folosită în cazul lui fiind de „preşedinte”.

Prima firmă care a înregistrat mari probleme financiare şi „a făcut cunoştinţă” cu insolvenţă în septembrie 2010 este „Siretul Paşcani” SA (fabrica de perdele), dar această societate a fost achiziţionată relativ recent (în urmă cu 4 ani) şi problemele financiare ar putea fi puse şi pe seama „dezastruoasei moşteniri”.

„Centrul de Afaceri Internaţional” a cerut insolvenţa „Scala Real Estate”!!!

Cele mai cunoscute două firme din portofoliul lui Viorel Roman sunt „Scala Real Estate” SA (J22/54/2000; CUI 12597019) şi „Centrul de Afaceri Internaţional” SA (J22/3072/1994; CUI 6608237).

În luna mai a acestui an, mai mulţi creditori au depus cereri de deschidere a insolvenţei împotriva „Scala Real Estate”, printre aceştia numărându-se „Raiffeisen Bank”, „Corporate Recovery Management” (firma de recuperări a „MKB Romexterra Bank”), „Albaplast” SRL şi… „Centrul de Afaceri Internaţional”.

Considerând că este mai onorabil şi mai avantajos, „Scala Real Estate” a depus o cerere de intrare în insolvenţă. Tribunalul a conexat toate cererile la Dosarul 7010/99/2011 şi, pe 14 iunie 2011, a hotărât: „admite cererea debitorului; admite cererea creditorilor «Corporate Recovery Management», «Raiffeisen Bank» şi «Albaplast» SRL; respinge cererea creditorului «Centrul de Afaceri Internaţional» SA. Deschide procedura generală a insolvenţei„.

30 iunie 2011 – termenul limită de înscriere la masa credală

Tribunalul Iaşi a numit un administrator judiciar pe măsura valorii debitorului, societatea „Management Reorganizare Lichidare Iaşi” SPRL, reprezentată de Corneliu Mititelu, dar surpriza este reprezentată de termenul limită de înscriere la masa credală – 30 iunie 2011.

În condiţiile în care sentinţa a fost publicată pe 14 iunie 2011, iar notificarea privind deschiderea insolvenţei a fost publicată în BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvenţă) pe 27 iunie 2011, este greu de crezut că ceilalţi creditori (dacă există) vor mai avea timpul necesar pentru a depune cererile de admitere a creanţelor.

Unul dintre creditorii care ar putea „specula” această lipsă de timp este Fiscul. Conform site-ului ANAF, „Scala Real Estate” înregistra, la 31 martie 2011, obligaţii la bugetele de stat de peste 3 milioane lei, defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 2.927.144 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 59.128 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 1.469 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 18.608 lei

Bilete la Ordin refuzate la plată de peste 66 milioane lei

În luna martie 2010, „Scala Real Estate” a fost raportată la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) cu 6 incidente majore de plată, un altul fiind consemnat în noiembrie 2010. Valoarea celor 7 Bilete refuzate la plată – din lipsă totală de disponibil – se ridică la 65.539.997 lei (aproape 16 milioane euro). Ţinând cont de această valoare impresionantă, este de bănuit că instrumentele de plată au fost emise drept garanţie în favoarea băncilor creditoare.

Firma mai înregistrează şi 5 incidente minore cu Bilete la Ordin (unul în 2007 şi patru în 2011), suma totală refuzată la plată fiind de „numai” 1.428.786 lei. Surprinzător la cele 4 incidente consemnate în 2011 (unul în ianuarie şi trei în februarie) este faptul că figurează cu menţiunea „lipsa de mandat a semnatarului”, ceea ce înseamnă că au fost semnate de persoane care nu aveau acest drept. Astfel de practici se întâlnesc, de obicei, în cazul ţeparilor „de meserie”…

Administratorul judiciar ascunde insolvenţa „Centrul de Afaceri Internaţional”

Pe 18 martie 2011, „Siretul Paşcani” SA a solicitat deschiderea insolvenţei împotriva SC „Centrul de Afaceri Internaţional” SA.
Pe 23 mai 2011, „Corporate Recovery Management” a depus o cerere similară la Tribunalul Iaşi.
În aceeaşi zi, debitorul „Centrul de Afaceri Internaţional” depune cerere de intrare în insolvenţă.

Dosarele sunt conexate, iar, pe 31 mai 2011, Tribunalul Iaşi „admite cererea debitorului, respinge cererile creditorilor – deschide procedura generală a insolvenţei, numeşte provizoriu administrator judiciar pe CAPITAL INSOL SPRL”.

Deşi a trecut aproape o lună de la pronunţarea sentinţei, administratorul judiciar nu a publicat notificarea privind deschiderea insolvenţei în BPI şi nici nu a informat Registrul Comerţului Iaşi privind această situaţie (firma figurează „în funcţiune”, ultima actualizare la această instituţie fiind datată 23 iunie 2011). Dacă Tribunalul a fost la fel de „generos” ca în cazul „Scala Real Estate”, rezultă că termenul de înscriere la masa credală a expirat!

Statul revendică 1,5 milioane lei

Şi de la „Centrul de Afaceri Internaţional”, Fiscul are de recuperat o sumă cu 7 cifre (în lei), chiar dacă aceasta este „la jumătate” faţă de restanţele consemnate de cealaltă firmă a lui Viorel Roman.

Mai exact, site-ul ANAF susţine că, la 31 martie 2011, „Centrul de Afaceri Internaţional” datora statului următoarele sume:

  • Bugetul de stat = 1.527.092 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 42.908 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 1.119 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 13.481 lei

La capitolul Bilete la Ordin refuzate la Plată, „Centrul de Afaceri Internaţional” se poată „lăuda” cu numai 4 incidente majore, două în aprilie 2010 şi două în iunie 2011, suma refuzată la plată totalizând 1.720.598 lei.

Insolvenţa – „colac de salvare” sau „lumânare” pentru afacerile lui Viorel Roman

Teoretic, deschiderea procedurii de insolvenţă se doreşte a fi un colac de salvare pentru firmele cu probleme financiare.

Practic, conform statisticilor pe ultimii doi ani, insolvenţa a însemnat lichidare pentru mai mult de 90% dintre firmele împotriva cărora a fost deschisă procedura.

Rămâne de văzut dacă, în cazul lui Viorel Roman, băncile creditoare vor accepta o „tragere de timp” (numită oficial „plan de reorganizare”) sau se vor încumeta să scoată la licitaţie terenurile şi imobilele care au constituit garanţii pentru creditele acordate…

Citește și
2 Comentarii
  1. Fane spune

    De acord !

  2. oniga ana spune

    Acest personaj infect pe nume Roman Viorel are o datorie catre firma mea S.c Albaplast srl de 2.600.000LEI iar in prezent are un dosar penal pe rol pentru inselaciune la ALBA iulia

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata