Loganul, detronat în topul celor mai ieftine modele ale Renault

Compania auto Renault, confruntată cu o scădere a vânzărilor, va vinde pentru prima dată una dintre maşinile mărcii sale, micul model Twingo, la un preţ mai mic decât cel al Loganului, modelul construit la filiala sa din România, Dacia, relatează vineri cotidianul La Tribune, preluat de Le Figaro.

Alegerea survine în contextul în care noul director adjunct al constructorului francez, Carlos Tavares, îşi preia vineri funcţia. Măsura nu va avea impact asupra uzinelor franceze ale grupului, precizează cotidianul economic La Tribune, care reaminteşte că Twingo este fabricat la Novo Mesto, în Slovenia, iar Loganul la Piteşti, în România.

Potrivit La Tribune, Renault va coborî timp de două luni preţul modelului Twingo sub limita de 7.000 de euro, comparativ cu preţul de 7.600 de euro pentru prima Dacia Logan. Operaţiunea simbolizează dificultăţile companiei în încercarea de a opri scădea vânzărilor, subliniază cotidianul citat.

Înmatriculările de maşini noi Renault în Franţa au scăzut cu 12,4% în martie, cu 19,1% în aprilie şi cu 18,2% în mai. Constructorul susţine că la baza acestei performanţe slabe se află dificultăţile de aprovizionare, însă analiştii estimează că este vorba şi de slăbiciunea gamei sale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.