Teste ADN pentru Albert de Monaco

Prinţul Albert ar fi făcut teste ADN pentru a pune capăt zvonurilor despre alţi doi posibili copii nelegitimi ai săi, scrie soirmag.be.

Zvonurile care circulau şi continuă să circule în Monaco chiar şi după nunta princiară de săptămâna trecută spun că Albert al II-lea ar avea alţi doi copii nelegitimi, în afară de cei doi pe care i-a recunoscut, Alexandre şi Jazmin.

De această dată, ar fi vorba despre un bebeluş şi despre un copil care nu s-a născut încă. Prinţul vrea să dovedească că zvonurile nu sunt adevărate; în caz contrar, recenta sa căsătorie s-ar putea destrăma. Copiii respectivi ar fi fost concepuţi în timpul relaţiei cu Charlene, oficializată acum cinci ani.

Un apropiat al cuplului a mărturisit Daily Mail că prinţesa „Charlene vrea cu disperare să ştie dacă vreunul din aceşti copii s-a născut sau a fost conceput în timpul relaţiei ei de cinci ani cu prinţul. Prioritatea este să o liniştim”.

Rezultatele testelor ADN vor fi cunoscute chiar în timpul călătoriei de nuntă din Africa de Sud, ţara prinţesei de Monaco.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.