Până în 2015, peste 90% din „zonele albe” vor fi conectate la Internet

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a dat asigurări, luni, în cadrul unei conferinţe de specialitate, că în maxim patru ani peste 90% din zonele în care la ora actuală nu există conexiune la Internet vor fi acoperite cu astfel de servicii.

„Agenda Digitală prinde contur. Pot spune că acum nu suntem singuri, dar depinde de noi cum facem domeniul cunoscut şi cum îi implicăm pe ceilalţi. România se află pe locul 7 în topul mondial al tehnologiilor viitorului. De asemenea, ocupăm locul 16 la conexiunile la Internet broadband, iar în ultimul an conexiunile la Internet în bandă largă au crescut cu 6%, dar nu este de ajuns. Acoperirea a 90% din cele peste 3.600 de zone albe va fi realizată până în anul 2015”, a menţionat ministrul Comunicaţiilor.

Acesta a adăugat că strategia de informatizare a României lansată luni spre dezbatere, este armonizată cu politica Uniunii Europene.

La jumătatea lunii martie a.c., un studiu realizat de The Gallup Organization România, la cererea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), arăta că majoritatea gospodăriilor româneşti (56%) nu dispune de acces la Internet, în timp ce, dintre cele care beneficiază de acces, cele mai multe (39%) folosesc reţeaua de telefonie fixă. Utilizarea accesului mobil şi a accesului combinat, fix-mobil, ocupă poziţii de nişă din acest punct de vedere – 2% şi, respectiv 3%.

Potrivit studiului, aproape jumătate dintre repondenţi (47%) nu au utilizat niciodată Internetul, în timp ce majoritatea consistentă a celor care au utilizat internetul au făcut-o recent, în ultimele trei luni (47%).

Principalul loc de accesare a Internetului este acasă (42%), locul de muncă sau şcoala reprezentând locaţia secundară pentru 16% dintre respondenţi. Telefonul mobil/laptopul şi Internet café-urile constituie modalităţi periferice de accesare a Internetului (3%), fiind, surprinzător, plasate semnificativ în urma prietenilor şi cunoştinţelor.

Principalii furnizori de Internet pentru conexiunile fixe sunt RCS & RDS (45%), Clicknet-Romtelecom (24%) şi UPC (12%), în timp ce conexiunile mobile sunt furnizate preponderent de Orange (45%), Vodafone (33%), Zapp (6%) şi RCS & RDS (5%).

Pe fondul acestor cifre, Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Agenda Digitală, afirma, luni, la Bucureşti, că mai mult de jumătate din populaţia României nu are acces la serviciile de Internet, ceea ce este lucru inacceptabil.

Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru agenda digitală, Neelie Kroes, efectuează luni o vizită oficială în România, prilej cu care va avea întâlniri cu preşedintele României, Traian Băsescu, cu premierul Emil Boc, precum şi cu alţi reprezentanţi ai Guvernului României, respectiv cu ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Valerian Vreme, şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, informează site-ul Comisiei Europene.

Pe agenda oficialului european este inclusă şi participarea la prima ediţie a conferinţei dedicate unei Agende Digitale pentru România, la care şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi ai părţilor interesate din domeniu.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.