Ţara în care presa a tăcut două săptămâni

Jurnaliştii au ieşit în stradă şi au protestat faţă de decizia patronilor de presă de a le tăia salariile cu până la 25%. Timp de două săptămâni nici un ziar şi nici o televiziune nu au difuzat ştiri.

O zi fără ştiri ar fi poate de neimaginat pentru românii obişnuiţi să îşi omoare timpul li-ber în faţa televizoarelor. Nu însă şi pentru greci, care au protestele „în sânge”. Luna trecută, nici o televiziune de ştiri nu a avut program şi nici un ziar nu a ieşit pe piaţă. Jurnaliştii au ieşit în stradă şi au protestat faţă de decizia patronilor de presă de a le tăia salariile cu până la 25%, la fel ca şi transportatorii ori alte categorii profesionale. „Din cauza crizei economice fără precedent prin care trece Grecia în acest moment, şi afacerile din media sunt serios afectate. În plus, presa scrisă trebuie să facă faţă unei duble crize, cea adusă de economie, precum şi cea provocată de internet şi televiziuni”, spune Dori Ralli, preşedintele Uniunii Ziariştilor din Atena.

Citeste si:  Premierul Ponta, despre implementarea SNA: Cine calcă pe bec va fi trimis în privat, dacă e cazul

În aceste condiţii, Federaţia Sindicatelor Ziariştilor din Grecia a reuşit să mobilizeze mii de jurnalişti să iasă în stradă şi să ceară printr-un contract colectiv de muncă ca salariile acestei categorii profesionale să nu scadă sub un anumit nivel. „Uniunea face eforturi pentru a negocia în interesul ziariştilor. Nici un jurnalist începător nu are mai puţin de 850 de euro. De asemenea, contractele colective de muncă se negociază prin intermediul nostru, nu la nivel individual”, a adăugat Fani Petralia, preşedintele departamentului de cultură al Uniunii Ziariştilor din Atena. În România, un jurnalist începător câştigă în jur de 1.000 de lei, scrie România Liberă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close