Antologia „Compagne di viaggio” publicată în Italia: tragedia de a fi femeie în epoca Ceauşescu

Antologia „Compagne di viaggio” /Tovarăşe de drum”/ publicată în versiunea italiană de „Sandro Teti Editore”, prezintă 17 femei cu 17 povestiri, care expun realitatea tăcută şi tragică de a fi femeie în perioada regimului comunist al lui Ceauşescu, în România.

Antologia aruncă o rază de lumină asupra unei perioade istorice pe care mulţi oameni încearcă prea des să o uite, mai degrabă decât să-şi amintească de ea, notează portalul Osservatorio sui Balcani în ediţia de marţi (12 iulie 2011).

Antologia prezintă o viziune specială şi cu totul diferită de alte lucrări pe această temă: cea a femeilor. Elemente ale societăţii egale cu bărbaţii, în ideea „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” a „Conducătorului”, femeile din acea perioadă trebuiau să însumeze valorile tradiţionale şi obligaţiile de soţii şi mame cu cele ale „României moderne”.

În antologia de 17 povestiri, dorită în România de Radu Pavel Gheo şi Dan Lungu, se regăsesc diferite mărturii şi aspecte de viaţă sub dictatura lui Ceauşescu, văzută prin ochii adesea deziluzionaţi, dar tot timpul visători, ai femeilor.

Aşa cum au subliniat în prefaţă Gheo şi Lungu, „radiografia comunismului românesc ar fi incompletă în absenţa acestei perspective”. Afirmaţia face să se înţeleagă deplin importanţa femeilor în acea epocă de suferinţă, adusă în atenţia opiniei publice înainte de documentarul lui Florin Iepan „Născuţi la comandă.

Decreţeii” iar ulterior de filmul lui Cristian Mungiu „Patru luni, trei săptămâni şi două zile. Cele două filme povestesc despre oroarea legii privind interzicerea avortului, care a provocat moartea a circa 10.000 de femei.

În ochii unei tinere din secolul XXI par dificultăţi fără egal chiar şi cele mai mici disconforturi descrise de autoare: în primul rând cel legat de lipsa cosmeticelor, a produselor de igienă personală (săpunuri Fa şi deodorante Rexona), a ciorapilor şi hainelor la modă, a jeans-ilor.

Anamaria Beligan prezintă în povestirea sa viaţa unei prostituate şchioape, care reuşeşte să-şi asigure puţină feminitate datorită unui capot de mătase ce contracarează temuţii „chiloţei tetra”, singurii disponibili.

„Sordidul se manifesta în dificultatea de a avea un aspect atrăgător”, spune Ioana Ocneanu¬Thierry, subliniind imaginea femeii românce, datorată atât constrângerilor financiare cât şi lipsei unui model feminin real din care să se inspire.

Elena Ceauşescu nu era considerată o femeie elegantă, ci „cultă” datorită reputaţiei ei de expert în chimie şi pentru succesele sale, care s-au dovedit false după căderea regimului.

Mariana Codruţ subliniază faptul că „egalitatea asigurată femeilor prin lege era doar o frumoasă teorie fără valoare practică. Femeile aveau un loc de muncă, dar obligaţiile casnice erau la fel cu cele ale bunicilor lor, deoarece în conştiinţa bărbaţilor totul a rămas practic neschimbat”.

Munci obositoare şi îndatoriri adesea bărbăteşti în mijlocul cărora femeile din România trebuiau să găsească timp şi pentru familie. Pentru Ocneanu-Thierry, „toţi, fie bărbaţi fie femei, eram la fel de nefericiţi. Toţi eram tovarăşi egali în mizerie”.

În diferitele povestiri se percepe complexitatea vieţii de zi cu zi, cu cozile la alimente, raţionalizarea luminii şi dificultăţile în procurarea minimului necesar pentru trai. Reiese şi faptul că adesea românii, dar mai ales româncele, erau deosebit de dependenţi de aceste privaţiuni cronice.

În carte se acordă un spaţiu amplu tristei poveşti a Decretului 770 pentru creşterea demografică, care a dus la consulturi ginecologice forţate şi alegerea făcută de multe femei de avorta pe cont propriu, cu consecinţe devastatoare, care în unele cazuri au dus la deces.

Doina Rusti îşi spune propria poveste în „Ginecologii mei”, de la prima vizită obligatorie şi până la internarea din cauza unei hemoragii independente de sarcină: „Există şi alte metode de a şti dacă am fost însărcinată. Nu puteţi să-mi faceţi un chiuretaj dacă nu am nimic”, a spus protagonista.

„Dacă refuzi te înregistrăm ca însărcinată şi dacă mai târziu sarcina nu este confirmată se va considera că ai avortat”, i-a răspuns fără menajamente medicul în prezenţa unui reprezentant al autorităţilor.

Poveştile din viaţa de zi cu zi din epoca Ceauşescu lasă un gust amar. Este o realitate asupra căreia prea mult timp s-a păstrat tăcerea şi care în România întâmpină încă dificultăţi în a ieşi la suprafaţă, ca o rană prea proaspată pentru a fi privită cu detaşare, conchide analiza.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.