ANI anunţă că o va da în judecată pe Lia Olguţa Vasilescu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, vineri (15 iulie) , că o va acţiona în judecată pe Lia Olguţa Vasilescu, „pentru angajarea răspunderii civile delictuale”, ca urmare a prezentării de către senatorul PSD a unor fapte considerate de agenţie nereale, tendenţioase şi care au adus instituţiei un „serios prejudiciu de imagine”.

Joi, 14 iulie, purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, senatorul Olguţa Vasilescu, a acuzat Agenţia Naţională de Integritate de trucarea unor licitaţii pentru serviciile de arhivare electronică a declaraţiilor de avere, în urma cărora s-ar fi creat un prejudiciu de minim 1,5 milioane de euro.

„Este regretabil ca un reprezentant al unui partid politic să submineze credibilitatea unei instituţii implicate în lupta anticorupţie, apreciată prin Rapoartele Comisiei Europene, prin colportarea unor informaţii false, fără fundament real, dezinformând grav opinia publică”, declară ANI într-un comunicat remis .
Agenţia susţine că Lia Olguţa Vasilescu are un interes personal, ea fiind verificată de inspectorii de integritate.

Citeste si:  Lia Olguţa Vasilescu, urmărită penal pentru o nouă infracţiune de spălare de bani

„Având în vedere declaraţiile doamnei Lia Olguţa Vasilescu, în cadrul conferinţei de prese susţinute la Craiova, în data de 30 aprilie 2010, cu privire la faptul că persoana sa face obiectul verificărilor Agenţiei Naţionale de Integritate, scopul afirmaţiilor sale pare să vizeze protejarea intereselor personale”, afirmă ANI.

Potrivit ANI, procedura de licitaţie internaţională deschisă a „Sistemului informatic pentru managementul electronic al documentelor, servicii de arhivare electronică, hosting Portal şi servicii asociate”, derulată în perioada 2008 – 2009, s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 418 din 15/05/2006, şi a fost publicată atât în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, operat de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (www.e-licitatie.ro), cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Citeste si:  Deputatul Sonia Drăghici şi fostul parlamentar Ioan Cindrea, urmăriţi penal pentru conflict de interese

Toate documentele aferente procedurii de licitaţie se regăsesc, precizează ANI, pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate (www.integritate.eu), la secţiunea „Achizitii Publice”/ „Achizitii publice 2009” ).

„Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a constatat, în urma controlului efectuat în anul 2009 la Agenţia Naţională de Integritate, faptul că „autoritatea contractantă s-a încadrat în prevederile cuprinse în OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, iar desfăşurarea procedurii de licitaţie s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Totodată, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a constatat prin „Raportul de activitate privind verificarea aspectelor procedurale aferente licitaţiei deschise pentru atribuirea acordului cadru de servicii de arhivare electronică a documentelor ANI, soluţie de gestiune şi valorificare arhivă electronică şi servicii de infrastructură asociate”, emis la data de 9 februarie 2009, respectarea procedurilor prevăzute de lege pe parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie.

Citeste si:  BERD estimează că România a înregistrat o creştere economică de 2,5% în 2011
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close