EUR
4,85 RON
(-0.23%)
USD
4,34 RON
(+1.23%)
GBP
5,41 RON
(-0.1%)
CHF
4,56 RON
(+0.23%)
BGN
2,47 RON
(-0.03%)
BYN
1,68 RON
(+1.23%)
CAD
3,10 RON
(+0.67%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,68 RON
(-0.38%)
JPY
0,04 RON
(+1.07%)
CZK
0,18 RON
(+0.29%)
INR
0,06 RON
(+1.08%)

 

Călin Potor (PNL) vrea o lege care să le interzică demnitarilor folosirea maşinilor de serviciu în scop personal

 Deputatul PNL Călin Potor va iniţia o propunere legislativă care să interzică demnitarilor să folosească în scop personal logistica de serviciu, potrivit unui comunicat remis, miercuri.

„Voi iniţia o propunere legislativă prin care să li se interzică demnitarilor statului, de la preşedinte şi premier până la primarul celei mai mici comune a României, să dispună de maşinile din dotare pentru a merge la cumpărături, la plimbare şi oriunde altundeva, atunci când nu se află în timpul programului legal de muncă”, a afirmat Potor.

Liberalul este convins că o astfel de propunere legislativă va fi susţinută de parlamentarii tuturor partidelor, deoarece „o lege menită să combată dezmăţul bugetar ar fi un pas spre normalitate”.

Deputatul dezavuează modul în care unii demnitari ai statului român profită nejustificat de avantajele pe care le presupune funcţia ocupată, arătând că este anormal ca aceştia să îşi folosească poziţia pentru a obţine servicii în beneficiul familiei şi al rudelor.

Potor dă exemplul premierului Emil Boc, care „şi-a plimbat cu elicopterul SRI fiica şi nepotul”.

„Deşi susţine că ar fi plătit „cursa”, sunt convins că a făcut-o abia după ce întâmplarea a fost devoalată în mass-media. Sunt sigur că într-un alt stat, din Europa sau de oriunde altundeva din lume, într-un asemenea caz premierul ar fi demisionat. Aştept cu interes demisia lui emil boc, evident cu litere mici, dar sunt convins că domnia sa nu va proceda astfel şi va rămâne în continuare în funcţie, pentru că în România nimeni nu este tras la răspundere”, a subliniat deputatul PNL.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata