Cornul Africii: 10 milioane de persoane ameninţate de secetă

Catastrofa umanitară care loveşte în prezent Cornul Africii, în special Somalia, ameninţă viaţa a 10 milioane de persoane, din cauza unei secete fără precedent în ultimii douăzeci de ani, scrie ziarul Le Monde în ediţia de luni (25 iulie 2011).

Echipe ale organizaţiei umanitare „Acţiune împotriva foametei” sunt mobilizate pe întregul teritoriu al Somaliei. Astfel, în sudul ţării, 80 % dintre copii care se prezintă în centrele organizaţiei suferă de malnutriţie acută.

Lipsa ploilor a dus la distrugerea a 50 % din recolte, iar insuficienţa hranei pentru animale a dus la moartea acestora. În contextul penuriei de cereale şi a creşterii preţurilor la alimente la nivel internaţional, au crescut extrem de mult preţurile produselor alimentare.

Seceta ciclică din Cornul Africii se datorează efectelor schimbărilor climatice. Aceste regiuni aride sunt populate mai ales de nomazi, care sunt adesea neglijaţi de autorităţi.

Această criză arată clar cât este de important să se dezvolte capacitatea populaţiei de rezistenţă la şocurile climatice care devin din ce în ce mai frecvente şi mai severe.

Un număr tot mai mare de populaţii vor fi vulnerabile, iar economiile ţărilor vor fi afectate serios. Comunitatea internaţională trebuie să se implice prin finanţarea unor programe de prevenire a catastrofelor naturale şi de adaptare la schimbările climatice.

În timp ce la Roma are loc luni o reuniune de urgenţă a Organizaţiei ONU pentru alimentaţie şi agricultură /FAO/, în Cornul Africii se desfăşoară o cursă contra cronometru pentru a ajuta milioanele de persoane afectate şi a salva de la moarte 500.000 de copii direct ameninţaţi de foamete.

Comunitatea internaţională trebuie să aloce imediat fonduri importante necesare pentru a face faţă acestei catastrofe majore.

Dincolo de reacţia imediată, trebuie identificate cauzele acestei crize. Toate ţările bogate din lume trebuie să tragă învăţăminte din criza care afectează Cornul Africii.

La Roma, comunitatea internaţională trebuie să considere actuala situaţie drept o urgenţă absolută şi să elaboreze mecanisme pentru a evita ca asemenea drame să se repete.

Pentru a preveni aceste crize, trebuie nu numai să se investească pe termen scurt în realizarea de stocuri alimentare de urgenţă, dar şi pe termen lung pentru favorizarea autonomiei alimentare a ţării.

O catastrofă umanitară pare necesară pentru a atrage atenţia conducătorilor lumii asupra acestor chestiuni cruciale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.