Medvedev – „supererou” în afişe lipite în centrul Moscovei

Mai multe afişe misterioase înfăţişându-l pe preşedintele rus Dmitri Medvedev în costumul supereroului Captain America, dar cu sloganul „Căpitanul Rusia, primul domn”, au apărut marţi în staţiile de autobuz din centrul Moscovei, relatează Life News.

Medvedev este desenat pe un fundal întunecat, purtând o uniformă în albastru, roşu şi alb, similară celei a celebrului eroul de benzi desenate, personaj care apare şi în filmul „Captain America: First Avenger”, ce rulează în cinematografele din Rusia în iulie şi august.

Filmul prezintă povestea unui tânăr plăpând, care se trasformă artificial, în urma unui proiect ştiinţific secret, în apărător atotputernic al idealurilor americane.

Afişul nu are însă nicio legătură cu campania publicitară a filmului şi nici nu este o iniţiativă cu substrat politic, afirmă autorul.

„Lucrările mele nu trebuie interpretate ca o aluzie politică sau o metodă de a transmite un mesaj publicului larg. Este pur şi simplu o glumă. Şi înainte realizam asemenea proiecte”, a afirmat autorul, sub protecţia anonimatului.

Kremlinul a refuzat însă să comenteze apariţia afişului.

Analiştii ruşi consideră că Dmitri Medvedev îi datorează postul mentorului său Vladimir Putin, omul forte al Rusiei, care nu putea rămâne la putere după două mandate (2000-2008) şi a devenit premier.

De altfel, anterior, la Moscova au apărut şi afişe prezentându-l pe Vladimir Putin în rolul lui James Bond, cu o armă în mână, sub sloganul „el vă acoperă”.

Artistul anonim care a realizat afişul cu „Căpitanul Rusia” nu este la prima sa încercare de acest fel.

În mai, el a mai făcut o falsă publicitate unui centru comercial de lux, prezentându-i într-un fotomontaj pe Medvedev şi Putin în pantaloni scurţi şi tricouri de tenis.

Dar guvernul a cerut primăriei să înlăture afişele. Misteriosul artist a mai difuzat portrete ale liderului libian Muammar Gaddafi, deasupra căruia scria „Caut apartament”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.