Producătorul chinez Chery Auto a depăşit pragul celor 3 milioane unităţi

Chery Auto Co, cel mai mare constructor de automobile din China, a anunţat că volumul total al producţiei sale a depăşit pragul celor 3 milioane de unităţi, devenind astfel prima companie locală care a realizat această performanţă industrială, informează Agenţia de presă Xinhua.

Luna trecută, Chery a exportat 16.578 maşini, în creştere cu 105,9% faţă de 2010. Potrivit statisticilor, exporturile din primul semestru al acestui an au totalizat 71.827 unităţi, ceea ce reprezintă o majorare cu 88,5% faţă de 2010.

Un purtător de cuvânt al companiei a arătat că, din 2013, va începe producţia de automobile în Brazilia, în urma unei investiţii de 400 milioane de dolari. Până în anul 2016, va fi atins nivelul de 150.000 de unităţi pe an, principalii clienţi fiind în Mexic şi Africa de Sud.

O altă investiţie tot în America de Sud, în Venezuela, va începe să producă chiar de anul acesta. Vicepreşedintele Chery International, Du Weiqiang, a precizat că producţia anuală va fi de 20.000 automobile, iar investiţia – de 200 milioane de dolari.

La sfârşitul anului trecut, compania chineză deţinea 16 uzine instalate în 15 ţări şi regiuni. Pe pieţele tradiţionale, precum Egipt, Iran, Rusia şi Ucraina, automobilele Chery înregistrează vânzări în creştere. De pildă, în Rusia, vânzările din iunie 2011, au fost cu 300% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut.

În 2010, Chery a vândut 682.000 de autovehicule, iar volumul total al exporturilor a fost de 500.000 de unităţi, la sfârşitul lunii aprilie 2011.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.