Dintele preşedintelui rus, motiv pentru distrugerea întregului tiraj al unui ziar din Kaliningrad

 Întregul tiraj de 40.000 de exemplare al unui ziar din Kaliningrad, oraş rus al enclavei cu acelaşi nume la Marea Baltică, a fost confiscat şi distrus de poliţia locală, din cauza unei fotografii cu preşedintele rus Dmitri Medvedev mâncând dintr-un pepene, scrie gazeta.ru.

Conform unor informaţii oficiale, motivul pentru distrugerea tirajului din 29 iulie al ziarului ‘Izvestia Kaliningrada’ a fost ‘conţinutul extremist al unor texte’, însă se pare că adevărata cauză ar fi fost fotografia nereuşită a preşedintelui Medvedev apărută pe prima pagină, notează sursa citată.

În imaginea cu pricina publicată de ‘Izvestia Kaliningrada’, Medvedev apare muşcând cu lăcomie dintr-un pepene roşu, fiind vizibil unul din dinţii canini ai preşedintelui. Sub fotografie stă scris cu majuscule: ‘Asta e tot ce-i vom spune’.

Numărul din 29 iulie cuprindea materiale critice la adresa autorităţilor locale şi o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Medvedev de către locuitorii Kaliningradului în care aceştia îl acuzau pe noul guvernator Nikolai Ţukanov de colaborare cu persoane implicate în activităţi criminale, unele din acestea făcând parte şi din guvernul local.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.