Iaşi – trafic auto – babilonie!

Încep să cred că voi renunţa la maşină. Pe zi ce trece constat că a fost o investiţie pe cât de greu de suportat financiar, pe atât de neinspirată. Utilitatea ei, despre care iniţial am crezut că e indiscutabilă, începe să pălescă sub loviturile condiţiilor de mediu automobilistic, aflate în continuă degradare.

Sub acest aspect, ieşenii au devenit, cu voie ori ba – ca şi alţi locuitori ai acestui minunat spaţiu european în proces de urâţire rapidă – ţinta batjocurii, din toate direcţiile posibile.

Primarul Nichita îşi face râs de ieşeni. Consilierii locali îşi bat joc de ei. Poliţia rutieră îşi râde în barbă pe seama aceleiaşi populaţii. Şi, bineînţeles, ieşenii îşi bat joc de ei inşişi.

A devenit atât de complicat să te mişti dintr-un loc în altul cu automobilul, pe străzile acestui oraş, încât nu rezist să mă întreb periodic la ce-om mai plăti taxe peste taxe, başca impozitul pe maşină. Ocoluri după ocoluri, semafoare reglate aiurea, gropane cu toptanul, parteneri de trafic care sunt de fapt uneori mai aproape de inamici – străzile Iaşului devin din ce în ce mai neprietenoase pentru participanţii la traficul auto, pe care nu mi l-aş fi imaginat vreodată atât de crunt. Motivele? Păi, să luăm numai câteva.

Unu.   După mai bine de douăzeci de ani, oficialii de la Primărie n-au reuşit să amenajeze nici o parcare ca lumea, să nu mai stea atâtea maşini pe stradă, ocupând inutil benzile de circulaţie. Ei, cei care sunt plătiţi special să se ocupe cu astfel de lucruri, n-au mişcat un deget în acest sens.

S-au întocmit proiecte, nimic de zis. Ba s-au făcut şi ceva licitaţii chipurile în vederea construirii de parcări publice şi, vezi doamne, nu s-au înghesuit constructorii să vină la licitaţie. Aşa a fost, sunt convins, numai că era şi logic să nu vină nimeni să construiască pe banii lui, câtă vreme fondurile alocate pentru proiecte au fost din start şi – aici cred că e buba – în mod voit subevaluate. Nu poţi avea pretenţia să oferi trei lei la costul lucrării şi să ceri garanţie ani de zile.

Singurele modalităţi de a „găsi” spaţii de parcare sunt de un prost gust total. Nimicirea garajelor şi copertinelor pentru care oamenii aveau aprobări anterioare, date tot de municipalitate, în vederea degajării spaţiului şi amenajării ulterioare ca parcare descoperită. Alţi bani, altă distracţie pentru solicitanţii de locuri de parcare. Apoi trasarea cu vopsea a unor dungi separatoare de „locuri de parcare” pe străzi, prin ocuparea unei benzi de circulaţie – chichirez curat! Şi, bineînţeles, perceperea de chirii – tot prin licitaţie! – pe parcările de domiciliu, cele amenajate în socialism. Mulţumim frumos, doamna Primăria! Aţi inventat apa caldă şi lanţul la câine!

Doi.   Parcări noi n-au fost în stare să amenajeze, dar nici măcar drumurile nu le-au îngrijit cum trebuie. Nichita – cel mai pasionat de fotbal decât de bunul mers al treburilor în Iaşi sub propriul mandat – este, poate, cel mai înjurat edil şef din ţară pe această temă. Azi încă un exemplu: locuri precum trecerea peste calea ferată de la Comat, în Păcurari, fac „deliciul” posesorilor de autovehicule. Deşi s-ar impune construirea unui pasaj subteran sau suprateran – oricare variantă din cele două e mai ieftină, fără pretenţii exagerate – nici măcar trecerea la barieră, aşa cum e ea în prezent, nu trădează vreun minimum interes pentru satisfacerea nevoilor celor cu maşini, care-şi deşartă buzunarele în conturile Primăriei ieşene.

A traversa calea ferată pe acolo presupune nervi de oţel, speranţa în rezistenţa trenului de rulare al maşinii, clemenţă pentru cei din faţă care par că abia se târăsc şi, din dragoste pentru proprii neuroni, încercarea de a nu ţi-i inflama gândind „de bine” despre cei din Palatul Roznovanu.

Cum naiba să fluidizezi traficul auto, când nu eşti în stare să faci o lungime de câţiva metri cât de cât circulabilă pentru auto? Cum să treci decât ca melcul peste denivelări în 90 de grade cu diferenţe de zece centimetri? Şi nu una, ci zeci? Nici măcar TIR-urile nu trec mai rapid peste linia ferată în acea zonă. Normal că circulaţia e pur şi simplu gâtuită. Mulţumim, domnule primar. Tiii, că puternic mai eşti!

Trei.   Poliţia rutieră, cea veşnic în nevoie de bani din amenzi – circulă şi vorba că ţagerii au normă la pescuit firfirici contra chitanţe – ignoră abateri uluitoare şi în creştere ca număr şi gravitate, preferând să vâneze fraieri cărora să le inventeze contravenţii. SUV-ul cât casa, parcat în intersecţie nu-i interesează. La fel merţanul sau jaguarul proptit pe a doua bandă pe acelaşi sens de mers şi multe altele de care te trec fiorii când le vezi. Nu.

Fluieraşul rutier îl arde pe bietul vasluian sau nemţean care nu ştiu ce-a făcut şi care nu se poate lupta cu el că n-are timp să vină la procese la Iaşi. Sau pe ieşeanul care pare mai palid la faţă ori mai strâmtorat la portofel. „Semaforul cu şapcă” are un modus operandi propriu. Şi pare la fel de util în trafic precum un şpan înfipt în creier. Sunt atâtea abateri de la lege pe străzile Iaşului, că aplicarea de amenzi ar umple vistieria într-un timp record. Şi ce dacă?

Patru.   Sictirit poate de ale vieţii, atins şi el de boala modernă a indiferenţei generalizate din societatea românească, ieşeanul nostru a prins a micţiona cu boltă pe regulile de circulaţie, după modelul general al mai marilor contemporani ai neamului.

Se parchează oriunde, încurcând după caz mersul pietonilor pe trotuare, asigurarea şoferilor în intersecţii, accesul din şi în curţi ori garaje sau blocând alte autovehicule în parcări. Se circulă fără acordare de prioritate. Se renunţă la semnalizarea schimbării de direcţie, de parc-am fi telepaţi, să ştim din timp pe unde vrea „şmecherul” să meargă. Nimic mai complicat decât să mişti cu un singur deget o maneţică. Nu, frate! N-am chef şi gata!

Ba mai dai şi peste situaţii, cum a fost cea pe care am trăit-o chiar eu însumi, când circulaţia pe o stradă e complet blocată de unul care a oprit fix unde a avut nevoie, obturând astfel singura bandă rămasă funcţională după ce sensul celălalt de mers a fost transformat în parcare.

Nu contează că avea loc câţiva metri mai încolo, să aşeze maşina în voie. Nţ. El acolo a vrut să oprească! Pur şi simplu nu-ţi vine să crezi cât sunt ori de tâmpiţi, ori de obraznici. Poate amândouă. Şi se mai şi supără dacă-i spui câteva. Cum, vai de mine, nu trebuie atins cu un pai! Eeeee! Nu contează că pentru altcineva poate fi chiar critic minutul acela sau chiar minutele cât e nevoit să aştepte să ajungă El, în imperiala-I măreţie, după zeci de claxoane şi sudalme la propriul autovehicul, să-l dea naibii din drum. Numai şi numai dacă vrea, da? Ce să mai spun? Îmi cumpăr bicicletă! Cu automobilul mai rar, doar în situaţii de deosebite…

 

Ion SCUTARU

Citește și
1 Comentariu
  1. leo spune

    Cumpara-ti bicicleta, si vei fi mai calm.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.