Bursele europene îşi revin după o şedinţă neagră, acţiunile băncilor în creştere

 Bursele europene au înregistrat joi o revenire puternică, susţinută de acţiunile băncilor, după degringolada înregistrată miercuri pe fondul zvonurilor referitoare la o iminentă retrogradare a Franţei şi a falimentului Société Générale, transmite AFP.

Bursa de la Paris a deschis în creştere cu 2,96%, bursa de la Frankfurt a crescut cu 2,81%, bursa de la Londra a crescut cu 2,22%, bursa de la Madrid a crescut cu 3,01% iar cea de la Milano a crescut cu 2,79%.

‘Prăbuşirea pieţelor bursiere mondiale a fost prea importantă miercuri’, au explicat analiştii Axa IM, care speră la mai multă raţionalitate pentru această şedinţă.

Acţiunile băncilor au fost principalele motare ale revenirii înregistrată joi. Acţiunile Société Générale au deschis în creştere semnificativă cu 8,9% până la 24,16%, după ce miercuri au înregistrat o cădere de 14,74% pe fondul zvonurilor cu privire la faliment.

În Asia, pieţele bursiere au înregistrat pierderi limitate sau au terminat în creştere, în timp ce aurul a atins o nouă valoare record, peste pragul de 1.800 de dolari. Bursa de la Tokyo a închis în scădere uşoară cu 0,63%, bursa de la Sydney a terminat în echilibru iar bursa de la Seul a înregistrat o creştere modestă de 0,62%.

În acest stadiu însă revenirea este mai ales una tehnică, după scăderile masive înregistrate miercuri. Miercuri bursa de la Paris a înregistrat un declin de 5,45% iar cea de la Frankfurt a scăzut cu 5,13%. La New York, indicele Dow Jones a pierdut 4,62% iar Nasdaq a scăzut cu 4,09%.

Nervozitatea a fost amplificată de zvonurile privind retrogradarea Franţei şi falimentul băncii franceze Société Générale, ale cărei acţiuni au înregistrat la un moment dat o scădere de 22%. Agenţia de evaluare Fitch a reacţionat rapid miercuri confirmând ratingul Franţei la AAA, cel mai bun rating posibil. Anterior, o altă mare agenţie de rating, Standard and Poor’s, a refuzat să facă orice speculaţii cu privire la o eventuală retrogradare a Franţei.

Cu toate acestea îngrijorările nu s-au risipit complet, în special cele cu privire la încetinirea economiei mondiale şi datoriile suverane pe ambele maluri ale Atlanticului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.