Coincidenţe bizare în timpul vizitelor oficialilor români în China

În timp ce premierul Emil Boc îşi desfăşura vizita în China, autorităţile române îi retrag licenţa celui mai mare investitor chinez din ţară, scrie România Liberă

„Când Boc mergea în China, firmei China Tobacco International Europe Company i s-a retras licenţa. Astfel de evenimente au loc de fiecare dată când are loc o vizită la nivel înalt. Sunt nişte coincidenţe, dar acestea sunt nepremise dacă cineva doreşte să aibă o relaţie bună cu China”, a declarat  Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele camerei de comerţ româno-chineze în emisiunea Dezbaterile RL cu Sabina Fati.

Citeste si:  China ameninţă cu represalii după introducerea în UE a unei taxe provizorii pe panourile solare

În opinia lui Gabriel Ghelmegeanu pentru ca România să aibă o legătură bună cu China trebuie ca tara noastră să aplice o politică de obiectivitate. „Trebuie să încercăm să fim obiectivi suntem totuşi blocuri economice diferite. De multe ori noi, românii sărim calul, de fiecare dată când a avut o întâlnire la nivel înalt, pe plan local au fost semnale care aruncau o lumină proastă asupra semnului pozitiv dat”, spune el.

Ghelmegeanu susţine că chinezii au învâţat din România agricultură şi că sunt recunoscători pentru acest lucru. „Ei spun că agricultura modernă s-a datorat relaţiei ţării nostre cu China, recunoasc şi nu uită niciodată asta. Pe lângă agricultură, România a mai dat Chinei fabrici de pâine, linii de îmbuteliere, sectoare în care nu mai suntem competitivi în prezent. Le-am dat şi fabrici pentru realizarea cimentului, acum roata s-a intors. Ei au progresat foarte mult, au niste tehnologii incredibile”, spune el.

Citeste si:  Comercianţii de chipuri: Chinezii fac apel la falşi parteneri europeni pentru a-şi promova companiile
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata