Irakul a acceptat ca trupele americane să rămână şi după 2011

Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a declarat vineri (19 august 2011) că Irakul a acceptat ca trupele americane să rămână în ţară şi după 2011, în contextul în care erau programate să plece până la sfârşitul acestui an conform unui acord semnat între Bagdad şi Washington, informează AFP.

„Au spus „da” în cele din urmă”, a afirmat Panetta într-un interviu acordat publicaţiilor de specialitate Stars and Stripes şi Military Times.

Prevederile acordului asupra menţinerii unei prezenţe militare americane mai trebuie negociate între Pentagon şi autorităţile irakiene, a precizat el.

În timpul negocierilor, „noi vom continua să ne respectăm angajamentul de a retrage toate trupele de luptă din Irak”, a subliniat Panetta.

Liderul radical şiit irakian Moqtada Sadr a atras miercuri atenţia asupra riscului unui „război” dacă militarii americani îşi vor prelungi prezenţa în Irak după 2011.

SUA mai au 47.000 de soldaţi în Irak, care trebuie – teoretic – să plece până la sfârşitul anului în virtutea unui acord de securitate semnat în noiembrie 2008 cu Bagdadul, dar americanii au propus să menţină un contingent pentru a completa lacunele în formarea forţelor de securitate irakiene.

La 3 august, lideri irakieni au anunţat că au acceptat să negocieze cu Washingtonul menţinerea unui contingent limitat de instructori americani după 2011, o decizie nepopulară dar dictată de necesitate.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.