MAE organizează Reuniunea anuală a diplomaţiei române în perioada 29 august-1 septembrie

– Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, în perioada 29 august-1 septembrie, Reuniunea anuală a diplomaţiei române, evenimentul din acest an urmând să fie dedicat modului în care MAE îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din apartenenţa României la UE şi NATO şi, totodată, modului în care sunt valorificate avantajele ţării noastre, în contextul global, atât la nivelul securităţii, cât şi al economiei.

Invitaţii speciali ai reuniunii din acest sunt miniştrii de Externe din Turcia – Ahmet Davutoglu, Suedia – Carl Bildt şi Republica Moldova – Iurie Leancă. De asemenea, la eveniment vor participa şefii misiunilor diplomatice ale României, consuli generali, directorii institutelor culturale româneşti. La unele activităţi din program au fost invitaţi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai societăţii civile, ai mediului academic şi de afaceri, mass-media.

În perioada 29-30 august 2011 vor fi organizate, la sediul MAE, sesiuni de lucru cu caracter închis dedicate corpului diplomatic român, iar sesiunea de deschidere a evenimentului la care presa va avea acces se va desfăşura miercuri, 31 august, la Hotelul Radisson SAS, aceasta fiind urmată de o conferinţă de presă a ministrului de Externe, Teodor Baconschi. Totodată, jurnaliştii vor avea acces, miercuri, şi la începutul alocuţiunilor prezentate de demnitarii români la sesiunea plenară dedicată priorităţilor europene strategice ale României. Dezbaterile care urmează alocuţiunilor nu sunt deschise presei.

Sesiunile reuniunii din 1 septembrie sunt dedicate invitaţilor speciali, miniştrii de Externe din Turcia, Suedia şi Republica Moldova. În cursul zilei de 1 septembrie, ministrul Teodor Baconschi va avea întrevederi bilaterale cu omologii menţionaţi, iar întrevederea cu ministrul turc Ahmet Davutoglu va fi urmată de declaraţii comune de presă la sediul MAE, sala Gafencu.

În plus, pe 2 septembrie va avea loc şi o sesiune dedicată comunităţilor româneşti din străinătate, în prezenţa parlamentarilor reprezentând diaspora, în care vor fi discutate proiecte şi programe dedicate românilor din străinătate.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.