EUR
4,84 RON
(-0.01%)
USD
4,29 RON
(-0.38%)
GBP
5,38 RON
(-0.75%)
CHF
4,55 RON
(-0.09%)
BGN
2,47 RON
(-0.01%)
BYN
1,75 RON
(-0.28%)
CAD
3,16 RON
(-0.09%)
RSD
0,04 RON
(-0.02%)
AUD
2,98 RON
(-0.02%)
JPY
0,04 RON
(-0.28%)
CZK
0,18 RON
(+0.12%)
INR
0,06 RON
(-0.11%)

Suntem jos şi pentru că ne aşternem singuri preş în faţa altora

Am mai spus-o în câteva rânduri, nu prea mă mai uit la televizor. Îmi găsesc de regulă, slavă Domnului, altceva de făcut. Iar atunci când pun în funcţiune aparatul, o fac pentru puţin timp şi evit să urmăresc ştiri sau aşa zise emisiuni de ”entertainment” la televiziunile româneşti – nu pe cele din zilele noastre, în orice caz. Şi aceasta nu dintr-un sentiment antipatriotic, ori din desconsiderare pentru munca oamenilor de TV din ţara noastră. Ci pur şi simplu pentru că nu consider că emisiunile de acest gen mi-ar aduce vreun plus, ci dimpotrivă.

 

Sigur, mai prind crâmpeie de discuţii sau chiar mai rămân intenţionat un minut, două, pe un post, dacă văd personaje cunoscute şi care consider că au de spus ceva. Mai de pe ”vremea mea”, cu alte cuvinte. Adică din timpuri în care prin micul ecran răzbăteau cu preponderenţă spre telespectatori omenia, înţelegerea, umorul de calitate, un anume rafinament, ceva mai multă cultură, nu goana după senzaţional – a se citi cash, firfirei, mangoţi, pitaci. De cele mai multe ori, mă luminează să revăd  mari actori români, muzicieni, istorici ş.a.m.d. Chiar dacă unii se mai prostesc uneori, coborându-se la nivelul de plâns al divertismentului actual, ca să corespundă cât de cât noului „trend”.

O asemenea scenă am surprins, spre nefericirea-mi, aseară, la o emisiune în reluare de pe una din antene, invitată fiind Mirabela Dauer. Realizatorii doreau s-o sărbătorească pe celebra cântăreaţă şi i-au pus un videoclip cu Celine Dion cântând cuiva, solo voce, un “Happy birthday to you”, apoi i-au prezentat, în băşcălie, un afiş “fotoşopat” (prelucrat grafic pe computer) al unui ipotetic concert Mirabela Dauer – Celine Dion. Anteniştii ştiau ei ce ştiau că celebritatea noastră e fan înrăit al divei canadiene.

Apoi mi-a fost dat să aud din partea Mirabelei ceea ce, cred eu, constituie în esenţă unul din motivele principale pentru care lucrurile nu merg bine în această ţară. Într-o formulare neinspirată, ce se dorea să reflecte cât de mult îşi admiră idolul, Mirabela noastră a declamat, patetic, că dacă ar veni Celine să concerteze cu ea în România s-ar face preş la uşa ei. Am închis televizorul şi am plecat să scriu articolul…

Sigur, luate în ansamblu, cele două fenomene artistice, cariera Celinei şi cea a Mirabelei nu se pot compara, decât până la un punct anume, poate. Una e celebră în toată lumea, cealaltă numai la noi. Una ţine concerte de milioane de dolari, cealaltă are de înfruntat o diminuare semnificativă a numărului de adoratori, într-o societate ale cărei gusturi artistice au fost crunt pervertite în ultimii douăzeci de ani.

Prima beneficiază de o promovare la cel mai înalt nivel, fiind considerată o fabrică de bani şi “exploatată” în consecinţă, cealaltă a fost trimisă, în linii mari, în uitare, de agenţi care nu au reuşit să contrabalanseze involuţia culturală a publicului român. Prima beneficiază de compoziţii de excepţie, minuţios şlefuite artistic, calate pe gusturile atent cultivate ale unui public mai bine cotat financiar şi prelucrate pe o recuzită în permanenţă ultramodernă de echipe de muzicieni şi tehnicieni de sunet de top mondial, cea de a doua a avut nenorocul să se afle pe val în comunism, într-o perioadă în care stilurile muzicale şi textele acceptate erau relativ şablonarde, banul nu era o ţintă în sine iar accesul la tehnica de ultim moment era exclusă.

Cu toate acestea, ambele cântăreţe prezintă calităţi vocale de excepţie: un timbru minunat, o ştiinţă a folosirii vocii ca instrument dusă la perfecţiune, ambele reuşesc să pună mult suflet în interpretare şi transmită publicului la fel de multă căldură. Nu înţeleg de ce românca se consideră un nimeni pe lângă cântăreaţa de pe continentul american, când ar trebui să fie, ea însăşi, un promotor al propriei cariere, indiferent de “situaţia din ring”, ca să spun aşa.

M-a durut să constat că artista româncă se subapreciază în aşa o măsură, în raport cu cea canadiană, dar mi-am dat seama că de fapt aici e una din marile noastre probleme, ca popor.

Nu sunt om de ştiinţă, deci nu mă pot pronunţa exact, dar bănuiesc că anumiţi factori obiectivi din evoluţia noastră istorică, elemente de opresiune din dictaturile prin care a trecut ţara, din regulile impuse de diverşi împilatori interni sau externi, din secolele de stat cu capul plecat, din manipularea de masă a ultimilor ani ne-au inscipţionat în gene un anume sentiment înnăscut al inferiorităţii, al neîncrederii în forţele proprii şi în valorile noastre.

Şi mi-am amintit de zeci de alte situaţii în care celebrităţi de la noi au dat glas sentimentelor de admiraţie a altor valori, minimalizându-le pe cele naţionale şi, eventual, proprii. Declaraţii şocante chiar şi pentru destinatarii occidentali.

Să ne amintim de celebra gafă a lui Mihai Răzvan Ungureanu, ministru de Externe al României la acea vreme, care s-a găsit să facă o glumă cu un redactor de la cotidianul austriac “Die Presse”, afirmând că austriecii trebuie să considere România “aproape ca un nou land federal (austriac, n.m.)”. Să ne reamintim de vorbitorii de “light Romanian” de peste Prut, în viziunea aceluiaşi fost ministru de Externe.

Să ne reamintim de episoadele ruşinoase atât pentru sine, cât şi pentru ţară, ale lui yesman-ului Adrian Cioroianu, cât s-a aflat la “manşa” Externelor. Câtă umilinţă a îndurat acesta, prosteşte, pe aeroportul Dulles, desculţi şi cu pantofii în mână, amprentat ca un infractor de drept comun, numai el ştie. Noi am putut percepe doar ca trişti observatori şi a fost destul…

Apoi, căutând contraexemple, mi-am amintit de înţelepta şi fireasca abordare a relaţiilor cu vesticii a fostului secretar al judeţului Iaşi, Ion Serbina. Acesta declara, la un moment dat, cu dispreţ faţă de auto-umilirea majorităţii românilor:

“Am avut şi eu de a face cu tot felul de oficialităţi dintr-o parte sau alta a lumii. Unii mai ţanţoşi, alţii mai calzi, unii privindu-te mai de sus, alţii ca egal. Nu m-a afectat niciodată superioritatea nimănui, i-am băgat pe toţi în aceeaşi oală. Ce dacă tu te-ai născut mai la vest? Ai vreun merit în plus? Uite, eu am venit pe lume mai la est. Asta e, bună ziua. Eşti dispus la colaborare de pe poziţii egale, în regulă; nu – problema ta”.

Câtă vreme ne vom căciuli şi ne vom face preş în faţa altora, indiferent de cum îi vedem sau se văd ei înşişi, nu avem nici o şansă de a ne ridica de unde suntem, ca individualităţi şi ca popor. Ne autolimităm, ne tăiem singuri avântul şi orice şansă de progres.

Psihologia modernă subliniază de altfel, începând cu vocea primului cercetător al fenomenului, Émile Coué, rolul covârşitor pe care îl are în balanţa succesului încrederea în forţele proprii, sugestionarea şi autosugestionarea pozitivă, chiar în lipsa unor calităţi invocate de acestea. Crede, convinge-te pe tine însuţi că le ai şi le vei căpăta.

Jihhad-ul arab vorbeşte, după cum afirmă cei mai mulţi dintre cunoscătorii Orientului apropiat, despre lupta omului cu sine, cu propriile convingeri, nu de trecerea prin foc şi sabie a “necredincioşilor”. Autoperfecţionarea prin modelarea propriei imagini în cadrul sistemului personal de valori e deci una din căile certe de evoluţie spirituală şi, implicit – dacă e musai, materială.

Aplicarea opusului, adică greşelile de care vorbesc mai sus, te duce garantat în jos. E mare păcat cu românii nu au mai multe voci să le explice acest lucru şi că personalităţi demne de tot respectul ignoră lucruri de o asemenea importanţă. Iar dacă o artistă nu cunoaşte aceste aspecte, în diplomaţie nu numai că e jalnic, e de-a dreptul catastrofal. Pentru că aceste întâmplări dau exact valoarea şcolii româneşti actuale a politicii şi a diplomaţiei: tabula rasa!

Ion SCUTARU

Citește și
3 Comentarii
  1. alex spune

    Felicitari !!!! Inca un articol exceptional din partea Dvs !!!

  2. ion spune

    Demnitatea nationala sau personala …chestii desuete in comportamentul multora care au ceva de spus in tara asta …trist !

  3. Dany-ela spune

    Si eu am vazut emisiunea de la Antena 2 si am fost tare trista cand am auzit aceea fraza rostita de Mirabela .Daca se nastea in alta tara sigur lucrurile stateau altfel.Mirabela este un artist adevarat cu o voce inconfundabila.Felicitari pentru articol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata