Elan Schwartzenberg: Realitatea Media a intrat în reorganizare judiciară, nu în faliment

 Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat, marţi (6 septembrie), că societatea Realitatea Media, ce deţine postul Realitatea TV, a intrat în reorganizare judiciară pe o perioadă de trei ani, urmând ca în acest interval să fie operate reduceri de cheltuieli şi disponibilizări de personal.

”Am venit aici, în faţa voastră, să explic ce se întâmplă cu Realitatea Media, pentru a nu crede cineva că intrăm în insolvenţă sau a nu se înţelege că este vorba de un faliment. După patru luni de la achiziţie, am ajuns la concluzia că este nevoie să iniţiem o procedură de reorganizare judiciară. Scopul acestei proceduri este de a apăra societatea de tot ce se întâmplă ostil în afara ei. Procedura durează de obicei trei ani de zile şi permite societăţii, conducerii, proprietarilor, de a reorganiza tot ce se întâmplă acolo”, a declarat Elan Schwartzenberg, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că a încercat fără succes să reeşaloneze datoriile pe care Realitatea Media le are la ANAF, care se ridică la mai multe milioane de euro.

”Nu numai că nu am reuşit să reeşalonăm datoria, dar funcţionăm de mai multe luni cu conturile blocate. Mai mult, managementul societăţii nu a reuşit în ultimele luni nici să-şi plătească taxele la stat. Mă refer la taxele pe salarii, TVA. Nu din rea-voinţă, pur şi simplu nu au mai făcut faţă”, a adăugat Elan Schwartzenberg.

Omul de afaceri susţine că în momentul în care proprietarul unei societăţi comerciale constată starea acesteia de insolvenţă, este normal să iniţieze procedura de reeşalonare sau reorganizare judiciară, în caz contrar administratorul poate fi acuzat de bancrută.

Elan Schwartzenberg spune că Realitatea Media are două mari probleme: datorii mari din trecut şi greutăţi în cheltuielile curente.

”Această criză economică ne obligă să ne redimensionăm şi acest lucru înseamnă oameni, echipamente, salarii, cheltuieli. Tot ce se poate reduce la modul eficient. Eu consider că este un gest normal de a comunica opiniei publice aceste probleme”, a precizat Elan Schwartzenberg.

El a mai declarat că actualul proprietar al Trustului Intact, Camelia Voiculescu, i-a dat un telefon şi l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva, fapt ce l-a emoţionat profund şi arată că în România poate exista o concurenţă loială.

Elan Schwartzenberg a precizat că avea posibilitatea să renunţe la contractul de management cu Sebastian Ghiţă, dar nu a făcut acest lucru, existând varianta ca acesta să fie cooptat în acţionariatul companiei.
Omul de afaceri a confirmat că vor fi efectuate disponibilizări de personal, însă speră că acestea să fie cât mai reduse.

”Eu doresc ca acest trust să meargă înainte şi să nu dea faliment. Însă voi lua toate măsurile legale. În aceste patru luni de când am devenit proprietar nu am intervenit nici editorial, nici într-un alt fel, doar am făcut o analiză temeinică”, a mai spus Elan Schwartzenberg, recunoscând că între timp a devenit cel mai mare creditor al Realităţii Media.

Pe de altă parte, Elan Schwartzenberg susţine că este prieten de familie şi ”de vânătoare” cu şeful ANAF, Sorin Blejnar, însă nu a apelat la ajutorul acestuia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.