Piatra Neamţ: Banii luaţi pe parcări se duc pe apa sâmbetei

Posibilitatea dezvoltării sistemului de parcare în municipiul Piatra Neamţ este anulată de rezultatele financiare slabe raportate de cele două firme cărora li s-a predat această afacere de către administraţia locală.

Banii încasaţi de pe parcărie de reşedinţă sunt cheltuiţi de firma „Parking” SA, care nu face decât să traseze dungi pe asfalt pentru a delimita locul închiriat de cetăţeni. Un loc de parcare de reşedintă costă 133 de lei pe an pentru persoanele fizice şi 313 lei pe an pentru persoanele juridice.

Dacă înghesuiala este mare, firma face licitaţie pentru locurile de parcare şi preţul creşte în funcţie de cât sunt dispuşi să plătească competitorii. Abuzul pe care îl săvârşesc angajaţii „Parking” cu binecuvântarea Consiliului Local, blocând roata autoturismelor care ocupă temporar locul alcuiva, îl costă pe cel aflat în impas 53 de lei.

Firma „Parking” SA este foarte secretoasă în legătură cu numărul locurilor de parcare pe care le are închiriate. Pe pagina de internet proprie, parkingpn.ro, nu se spune decât că „gestionăm peste 140.000 mp din domeniul public alocat doar pentru parcări de reşedinţă”.

Dacă luăm în calcul o suprafaţă de 10 metri pătraţi pentru o parcare, rezultă că Parking ar avea de muls vreo 14.000 de parcări. La preţul minim, ar trebui să încaseze, deci, cel puţin 1.862.000 lei. Numai că datele financiare raportate la Ministerul Finanţelor sunt altele. În anul 2010, „Parking” SA a avut o cifră de afaceri de doar 1.017.828 lei, din care „a reuşit” să scoată pierderi de 84.689 lei. Cu 20 de asociaţi şi trei administratori, firma a dat salarii la un număr mediu de 20 de angajaţi.

Cealaltă firmă care căpuşează parcările de pe domeniul public din Piatra Neamţ este „Xdatasoft” SRL, căreia i-au fost cedate locurile cu plata orară. „Xdatasoft” îi are ca a asociaţi pe Constantin Claudiu Stafie şi pe Ileana Stafie.

Constantin Claudiu Stafie este apropiat puterii din Piatra Neamţ şi din Guvern, dovadă fiind faptul că a fost dus ca secretar de stat din Ministerul Economiei. În plus, în 2005, la scurtă vreme după ce Pinalti a fost ales primar, el a plecat de pe poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii „Parking” SA, firmă cu asociat majoritar Consiliul Local Piatra Neamţ, pentru a prelua, pe un SRL propriu, afacerea cu parcările.

Conform ultimului raport adus la cunoştinţa consilierilor locali, care este publicat trunchiat pe pagina de internet a Primăriei, în 2010 „Xdatasoft” a avut 1.446 locuri pentru parcări publice cu plata orară, însemnând 16.790 mp.

Tariful perceput este de 1,5 lei pe oră pentru locurile centrale şi 1 leu pe oră în cîteva locuri periferice. Abonamentele sunt taxate cu 9 lei pentru o zi. Pentru o lună întreagă, doritorii scot dinbuzunar 100 de lei în cazul persoanelor fizice şi 124 de lei în cazul persoanelor juridice. Pentru deblocarea autovehiculului, taxa este de 53 de lei, la care se adaugă 13,25 lei pe zi, dacă laşi maşina blocată mai multe zile pe locul de parcare.

Dacă autovehiculul ţi-a fost ridicat, transportat şi depozitat, ai de dat 350 de lei plus 50 de lei pentru fiecare zi de depozitare.

În contabilitate, cifrele sunt temperate. Cu 25 de angajaţi, „Xdatasoft” SRL a raportat, pentru 2010, o cifră de afaceri de 1.484.686 lei, din care a scos un profit de 99.219 lei. Singura investiţie pe care o raportează „Xdatasoft” în 2010 ca fiind „pentru a veni în sprijinul cetăţenilor” este montarea unor aparate de taxare, pentru a lua mai mulţi bani. Patru aparate model STRADA şi două aparate model STELIO.

Citeşte şi:

Filiera Pinalti ne curentează cu milioane de euro

Loading...

Citește și
loading...

2 Comentarii
  1. adam spune

    XDATASOFT ca si PARKING sunt afacerile personale ale lui Stefan .
    Acest individ a bagat orasul P.Neamt in faliment prin investitii paguboaae si sifonarea banilor rezultati din venituri pentru a face campanii electorale ELENEI UDREA si PDL.
    Daca Nemtenii sunt PROSTI asa le trebuie

  2. mihai spune

    macar daca ar delimita dar domnilor de la parking pe cand se fac delimitarile de 2 ani nu s au mai facut se dau banii vine scrie nr masinii si gata hotii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.