Care este cel mai benefic aliment pentru femeile expuse riscului de cancer la sân

– Consumul de seminţe de in poate ajuta la reducerea cu 40% a riscului decesului din cauza cancerului la sân până la o vârstă mai înaintată, susţin cercetătorii

Mâncarea care conţine seminţe, grâu şi legume conţine compuşi speciali de plante numiţi fitoestrogeni, din care cei mai importanţi sunt lignanii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că aceşti compuşi distrug celulele canceroase şi previn apariţia de tumori secundare prin stoparea creşterii unor noi vase de sânge, subliniază Daily Mail în ediţia de miercuri (14 septembrie 2011).

Seminţele de in, în special, sunt foarte bogate in acesti componenti bioactivi numiti lignani. Ele pot fi introduse în alimentaţie foarte simplu, prin adăugarea lor în cereale sau salate, la torturi şi chiar în iaurt.
Odată ajunşi în corp fitoestrogenii se ataşează estrogenilor, hormonul sexual feminin, şi se pare că ajută la protejarea împotriva cancerului.

Cercetătorii germani au analizat mostrele de sânge de la peste 1000 de femei diagnosticate cu cancer la sân premenopauzal pe o perioadă de trei ani. Au analizat nivelul enterolactonei (substanţa în care se transformă fitoestrogenul atunci când pătrunde în intestin).

Rezultatele au arătat că femeile cu nivelul de enterolactonă cel mai mare au avut rata mortalităţii redusă cu două cincimi în comparaţie cu femeile care prezentau un nivel redus al acestei substanţe.

De asemenea, au arătat că un nivel ridicat de enterolactonă a oferit un nivel similar de protecţie împotriva răspândirii celulelor canceroase şi formării de tumori secundare.

Autorii studiului, a căror descoperiri sunt publicate în revista „Clinical Oncology”, susţin că fitoestrogenii au ajutat la restrângerea cancerului atât datorită proprietăţilor lor hormonale, cât şi prin distrugerea celulelor canceroase şi prevenirea creşterii a noi vase de sânge.

În acelaşi timp, studiul, a reuşit să ofere un răspuns la întrebarea referitoare la numărul mic de femei asiatice afectate de cancerul la sân. Dieta lor, bogată în soia, conţine cantităţi mari dintr-un alt tip de fitoestrogeni numiţi izoflavoni.

Profesorul Jenny Chang-Claude a spus: „Avem acum prima dovadă clară care arată că lignanii reduc nu doar riscul dezvoltării cancerului de sân la pre-menopauză, dar micsorează şi riscul mortalităţii”.
Aceasta a mai adăugat că vor descuraja oamenii să ia suplimente alimentare pentru a creşte nivelul lignanilor, deoarece nu înţelege imapctul pe care îl au asupra hormonilor. „Având o dietă bogată în produse integrale, seminţe şi legume toată lumea poate asimila îndeajuns de mulţi lignani”.

FOTO: Daily Mail

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.