Liga Campionilor la fotbal: FC Basel – Oţelul Galaţi 2-1

FC Basel a învins pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-1 (1-0), miercuri seara, pe stadionul ”St. Jakob-Park”, din Basel, în Grupa C a Ligii Campionilor la fotbal.

FC Basel s-a impus prin golurile marcate de Fabian Frei (39) şi Alexander Frei (84 – penalty), respectiv Marius Pena (58), după un meci în care fiecare formaţie a avut câte un eliminat, Huggel (87), respectiv Sălăgeanu (82).

La debutul său în Liga Campionilor, Oţelul a început foarte bine şi a avut un prim sfert de oră în care a controlat jocul şi a evoluat foarte avansat. Gălăţenii şi-au creat şi câteva situaţii, dar finalizarea a lăsat de dorit. Giurgiu a trimis slab în două rânduri (2, 6) spre poarta lui Sommer, iar Sălăgean a şutat imprecis (18).

Citeste si:  Regii asfaltului au câştigat 32 milioane de euro doar prin umflarea preţului la balast

Treptat, gazdele au preluat frâiele jocului şi au avut o posesie mai bună, dar fără a-şi crea ocazii notabile de gol. Prima şansă clară a elveţienilor a venit în min. 27, după o greşeală a lui Perendija, dar şutul bun al lui Alexander Frei a fost respins excelent de Grahovac.

Basel a reuşit să deschisă scorul pe finalul primei reprize, când Streller l-a întors uşor pe Sălăgeanu în margine şi a centrat perfect pentru Fabian Frei, care a venit nemarcat şi a trimis mingea cu capul în plasă: 1-0 (39).
Gazdele au început mai bine repriza secundă, dar Oţelul a ratat o ocazie importantă, şutul lui Ibeh (53) de la 18 metri fiind scos de portarul Sommer. Antal a tras apoi peste poartă de la circa 22 de m (56). Aceste situaţii au precedat golul egalizator, venit în min. 58, când Antal a tras din vole de la marginea careului, Sommer a respins, iar Pena a reluat în plasă (1-1), marcând primul gol al echipei gălăţene în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Citeste si:  Bihor: Moţii din Câmpeni, solidari cu localnicii din Tulca împotriva gazelor de şist

Steinhöfer a respins apoi în ultimul moment din faţa lui Silviu Iliev (61), aflat în poziţie de gol.

FC Basel şi-a creat şi ea două situaţii bune, dar Xhaka a tras peste poartă din careu (66), iar apoi Grahovac a respins din faţa ”veteranului” Frei (68). La o neatenţie a apărării gălăţene, Streller a scăpat spre poartă şi a fost faultat de Sălăgeanu, care a fost eliminat, iar Alexander Frei a transformat penalty-ul acordat (84) şi a adus victoria gazdelor.

Paraschiv a avut şansa egalării, dar mingea trimisă de el a fost deviată în corner (90+2), într-un final în care şi portarul Grahovac a venit în careul gazdelor.

Citeste si:  Băsescu: Şansa noastră sunt "Statele Unite ale Europei"; trebuie să avem forţa să ne convingem cetăţenii

Oţelul a făcut un meci bun, dar a risipit câteva situaţii bune şi a gafat de două ori în apărare, fiind taxată la maxim de Basel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close