EUR
4,83 RON
(+0.01%)
USD
4,47 RON
(+0.15%)
GBP
5,48 RON
(+0.12%)
CHF
4,58 RON
(+0.01%)
BGN
2,47 RON
(-0.08%)
BYN
1,73 RON
(+0.15%)
CAD
3,14 RON
(+0.77%)
RSD
0,04 RON
(-0.02%)
AUD
2,68 RON
(+0.37%)
JPY
0,04 RON
(+0.12%)
CZK
0,17 RON
(+0.42%)
INR
0,06 RON
(+0.37%)

 

Soţia unui fost consilier al lui Sarkozy face dezvăluiri despre finanţarea ilegală a unei campanii

Soţia aristocrată a unui fost consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy l-a acuzat public pe soţul său că a făcut călătorii frecvente în străinătate în anii ’90 pentru a colecta „saci de bani” pentru finanţarea ilegală a unui campanii, relatează The Independent în ediţia de luni (26 septembrie 2011).

În primele sale comentarii publice pe marginea unui scandal politic în plină desfăşurare, prinţesa Helene de Iugoslavia /50 de ani/, a precizat şi că a fost ameninţată de soţul ei că îşi va pierde custodia copiilor şi „va sfârşi într-un azil”, dacă va discuta liber cu anchetatorii.

Prinţesa Helene, strănepoata ultimului rege al Italiei, a devenit una dintre figurile-cheie în aşa¬numita „afacere Karachi”, din momentul în care soţul său, Thierry Gaubert, şi Nicolas Bazire, un alt asociat apropiat al lui Sarkozy, au fost arestaţi săptămâna trecută şi acuzaţi în mod oficial de primire de mită în contracte de armament în valoare de mai multe milarde de dolari.

În interviurile acordate pentru Le Monde şi postul de radio Europe 1 în week-end, prinţesa a confirmat acuzaţiile formulate la poliţie şi în faţa unui judecător de instrucţie la începutul acestei luni.

Ea a susţinut că Gaubert, 60 de ani, a făcut cinci sau şase călătorii pe an la Geneva, între 1994 şi 1995 pentru a ridica „saci plini de bani„, adăugând că soţul său – la acel moment consilier al lui Sarkozy – a revenit mereu în Franţa prin Londra, pentru a evita „controalele vamale de la frontiera franco-elveţiană”.

Prinţesa a declarat că soţul ei a vorbit despre predarea sumelor de bani lui Bazire, fost manager de campanie pentru premierul de atunci, Edouard Balladur, atunci când acesta a candidat fără succes pentru preşedinţie în 1995.

Bazire, acum un director la o firmă de bunuri de lux, a fost cavaler de onoare la nunta lui Sarkozy şi a Carlei Bruni în 2004.

Un judecător de instrucţie anchetează în prezent acuzaţiile potrivit cărora campania lui Balladur a fost ilegal finanţată prin mita provenind de comisioanele primite în cadrul afacerilor de vânzări de arme franceze către Pakistan şi Arabia Saudită.

Palatul Elysée a respins drept o „calomnie motivată politic” orice sugestie că Sarkozy ar fi fost implicat în finanţarea ilegală a campaniei electorale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata