Violenţele interetnice ar putea cuprinde Bulgaria

După trei zile de confruntări între bulgari şi romi într-un sat din sudul Bulgariei, valul de de ură împotriva romilor este pe cale să cuprindă întreaga ţară, scrie luni (26 septembrie 2011) cotidianul sofiot Trud.

Ziarul prezintă o cronologie a evenimentelor din ultimele trei zile. Vineri seară, Anghel Petrov, un tânăr bulgar din satul Katuniţa, regiunea Plovdiv (sudul Bulgariei), a murit strivit de un microbuz plin de romi.

Tatăl şi prietenii victimei susţin că Anghel nu a fost ucis din culpă, ci călcat cu intenţie de şoferul care a fugit de la faţa locului, dar a fost reţinut sâmbătă seară, la aproximativ 24 de ore după accident.

Indivizii aflaţi în microbuz se întorceau de la o vizită în casa lui Kiril Raşkov, zis regele Kiro, care pretinde că este liderul romilor din întreaga Bulgarie.

Prietenii lui Anghel susţin că de mai mult timp erau supuşi abuzurilor de apropiaţii liderului rom, iar în urmă cu câteva zile nepoţii lui Raşkov l-au ameninţat pe Anghel că îl vor ucide. Deşi bulgarul a depus o plângere la poliţia din Plovdiv, nu a urmat nicio reacţie din partea poliţiştilor.

La jumătate de oră după incident, bulgarii din sat s-au strâns la un protest în faţa caselor familiei Raşkov. Încerând să fugă de furia protestatarilor, două maşini cu oaspeţi ai lui Raşkov au pornit în mare viteză lovind doi tineri şi trei poliţişti. Cei cinci răniţi au fost spitalizaţi cu fracturi la mâini şi picioare. 13 persoane au fost reţinute de poliţişti.

A două zi, sâmbătă, 500 de bulgari din sat s-au strâns pentru un nou protest. Ei insistă ca familia lui Raşkov şi apropiaţii acestuia, aproximativ 100 de persoane, să fie obligaţi să părăsească satul şi să se mute în alt loc.

Protestatarii au aruncat cu pietre spre una dintre casele lui Raşkov şi au răsturnat câteva autoturisme de lux care aparţin familiei baronului rom. Protestele sunt marcate de un al doilea deces: un tânăr la 16 ani a decedat din cauza unui stop cardiac. Sâmbătă după amiază satul a fost blocat de aproximativ 200 de jandarmi.

În aceeaşi seară, din oraşul vecin Plovdiv au venit sute de suporteri ai celor două echipe de fotbal locale. Fanii echipelor rivale, Lokomotiv şi Botev, s-au unit pentru a încerca să răzbune vieţile celor doi tineri. Aceştia au atacat patru dintre casele familiei Raşkov şi au reuşit să le incendieze.

Poliţiştii şi jandarmii nu au intervenit pentru a preveni vandalizarea locuinţelor. Secretarul general al Ministerului bulgar de Interne, Kalin Gheorghiev, a declarat mai târziu că dacă poliţia ar fi intervenit s-ar fi putut ajunge la noi victime omeneşti.

Din această cauză, poliţiştii au preferat să-i lase pe protestatari să incendieze casele ai căror locatari fuseseră evacuaţi din vreme. După terminarea protestelor, poliţiştii au reţinut 127 de participanţi care au fost acuzaţi de huliganism şi distrugerea unor proprietăţi private.

Ziua de duminică a fost mai liniştită. În satul Katuniţa au fost organizate mai multe acţiuni de protest paşnice. Proteste împotriva romilor au avut loc însă şi în alte localităţi din ţară. În oraşele Plovdiv şi Varna au fost raportate cazuri de atacuri ale unor grupuri de extremişti asupra unor indivizi de origine romă.

Romii şi extremiştii bulgari se pregătesc de război, scrie ziarul Standart. Potrivit unor informaţii, naţionaliştii din întreaga ţară se organizează pentru a ataca ghetourile, în timp ce romii se înarmează pentru a se apăra singuri. Poliţia şi jandarmeria au intrat în stare de urgenţă, 800 de jandarmi fiind gata să intervină în orice clipă pentru a preveni confruntări interetnice, scrie cotidianul.

Cotidianul Dnevnik informează că conflictul între familia lui Raşkov şi o parte dintre bulgarii din sat datează de mai bine de zece ani. La sfârşitul anilor ’90, Raşkov, care şi-a acumulat averea prin fabricarea de băuturi alcoolice contrafăcute, a pus mâna pe un teren aflat în propritetate a primăriei.

Terenul de 9 hectare este traversat de un drum regional, Raşkov a instalat o barieră şi un gard şi a oprit traficul pe acest drum. Timp de mai bine de 5 ani, primăria nu a reacţionat în nici un fel. Din anul 2005 însă, satul Katuniţa are un nou primar, Sofia Hristeva, care a depus o plângere la Parchet privind activitatea ilegală a lui Raşkov.

Omul de afaceri a fost alungat de pe terenul care a fost scos la vânzare de primărie. În acest fel a început un veritabil război între cei apropiaţii lui Raşkov şi bulgarii care o sprijină pe primăriţa Hristeva.

În ultimii ani, ce le două tabere rivale au depus zece de plângeri la poliţie şi Parchet, niciuna dintre acestea însă nu s-a transformat în dosar penal, scrie ziarul. În urmă cu un an, o cofetărie care aparţine familiei Sofiei Hristeva a fost atacată cu un dispozitiv exploziv. Hristeva l-a acuzat pe Raşkov.

În replică, liderul rom a afirmat într-un interviu televizat că familia lui este supusă unor abuzuri de către extremiştii bulgari. Potrivit acestuia, romii din întrega ţară erau gata să vină la Katuniţa, dar el i-a oprit pentru că nu doreşte că Bulgaria să devină un al doilea Kosovo.

Ziarul 24 Ceasa scrie că bulgarii din Katuniţa susţin că ei nu protestează împotrivă romilor, ci împotriva baronului local Raşkov. De Raşkov se plâng şi romii din sat care nu fac parte din familia lui. Ei susţin că sunt trataţi ca nişte sclavi de omul de afaceri care a devenit celebru în anii „90 ai secolului trecut prin fabricile sale de băuturi alcoolice contrafăcute.

Situaţia devine şi mai tensionată şi din cauză că în Bulgaria se desfăşoară campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi locale din 23 octombrie, comentează ziarele sofiote.

Incidentul de la Katuniţa este exploatat de liderii partidelor naţionaliste Ataka şi VMRO, care i-au îndemnat pe toţi bulgarii să iasă pe străzi pentru a cere „soluţionarea problemei ţiganilor”.

Asociaţia de apărare a drepturilor omului „Oamenii împotriva rasismului” a publicat însă duminică o declaraţie în care se afirmă că acest conflict nu are bază etnică, ci este unul social.

Asociaţia susţine că revolta localnicilor este provocată nu de faptul că Kiril Raşkov este de origine romă, ci de abuzurile acestuia, ce durează de ani de zile. „Oamenii împotriva rasismului” condamnă încercările partidelor naţionaliste de a prezenta conflictul drept unul interetnic pentru a-şi spori popularitatea.

De această părere este şi Rumian Rusinov, preşedintele Centrului pentru politici publice, o organizaţie de apărare drepturilor romilor. Acesta susţine într-un interviu pentru ziarul Duma că revolta de la Katuniţa este provocată de faptul că de ani de zile nişte indivizi bogaţi îşi fac de cap, mituindu-i pe poliţişti şi politicieni.

Rusinov susţine că evenimentele din ultimele zile dovedesc că amânarea aderării Bulgariei la spaţiul Schengen este o sancţiune pe deplin meritată.

Preşedintele Gheorghi Pârvanov şi-a suspendat luni programul pentru a efectua o vizită la Plovdiv. El se va întâlni cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pentru calmarea situaţiei, informează agenţiile de presă din Bulgaria.

Premierul Boiko Borisov, care a declarat sâmbătă că este vorba de un caz pur criminal, a spus luni că nu este o idee bună că politicienii să se prezinte în satul Katuniţa pentru că, în opinia sa, aceasta ar putea duce la creşterea tensiunii. Bulgarii şi romii trăiesc împreună de secole şi aşa vor face şi în viitor, a comentat Borisov pentru postul de televiziune bTV.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.