ARACIP: Evaluarea unităţilor de învăţământ preuniversitar s-ar putea face până în 2013

Evaluarea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare acreditate în vederea clasificării s-ar putea face până în 2013, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), Şerban Iosifescu.

„Propunerea noastră pentru MECTS este ca până în 2013 să fie evaluate toate instituţiile acreditate. Vom conveni împreună cu MECTS un calendar pentru evaluarea unităţilor de învăţământ în vederea clasificării”, a spus Iosifescu.

Şerban Iosifescu a zis că în lunile octombrie şi noiembrie vor fi evaluate în vederea clasificării un număr de 1024 de şcoli, grădiniţe, licee, prin intermediul unui program cu finanţare europeană.

El a mai spus că ARACIP are la dispoziţie un instrument numit harta riscului educaţional care va măsura valoarea adăugată a fiecărei instituţii de învăţământ preunversitar.

O altă aplicaţie va fi de sprijin pentru decizia care se va lua după evaluare.

„În funcţie de datele adunate din teritoriu, se vor lua decizii în ceea ce priveşte unităţile de învăţământ. Începând din anul 2012 finanţarea se va face în funcţie de numărul de elevi. Dacă vor fi puţini elevi, nu se vor putea angaja profesori. Se vor putea lua decizii de restructurare a unităţilor şcolare”, a spus preşedintele ARACIP.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.