Medvedev şi Ahmadinejad sau povestea celor doi „mohallei”

În şiism /principalul curent musulman, care constituie religia de stat în Iran/ există ciudatul concept de „mohallel”: un bărbat nu poate pur şi simplu să-şi refacă relaţiile matrimoniale cu femeia de care a divorţat.

Iniţial, femeia trebuie să-şi găsească un alt bărbat, să divorţeze deja de acesta şi abia apoi să se mărite din nou cu bărbatul de care divorţase iniţial. Totuşi, există o „portiţă de scăpare”: în astfel de cazuri, cei bogaţi îşi pot găsi un „mohalleľ – un om care ar accepta, contra unei sume de bani, să se căsătorească şi să divorţeze.

Potrivit publicaţiei americane The Daily Beast, Dmitri Medvedev este „mohalleluľ lui Putin, iar Mahmoud Ahmadinejad este „mohalleluľ lui Khamenei.

Atât Rusia, cât şi Iranul este condus de oameni care tind la putere absolută: Vladimir Putin şi ayatollahul Khamenei. La ora actuală, ambii au renunţat la orice aparenţă democratică.

Medvedev, „mohalleluľ lui Putin, va deveni premier, iar Khamenei îşi desfăşoară propria combinaţie, care le va permite clericilor islamişti să-şi atingă dubioasele obiective în domeniul nuclear, notează publicaţia menţionată.

În urmă cu şase ani, pentru a-şi ascunde nemărginita aviditate de putere, Khamenei şi l-a ales drept „mohalleľ pe Mahmoud Ahmadinejad. Însă, după cum se întâmplă de multe ori în absurda lume a „mohalleilor profesionişti”, Ahmadinejad a început să-şi dorească pătimaş puterea pentru sine.

Cu câteva săptămâni în urmă, parlamentul iranian, compus în principal din oamenii lui Khamenei, era cât pe ce să-l înlăture pe Ahmadinejad printr-un vot de neîncredere, însă în final Khamenei şi aliaţii săi din armată s-au temut să provoace instabilitate în ţară şi să întărească opoziţia.

Apoi, un parlamentar iranian considerat „portavocea lui Khamenei”, a declarat că un grup de deputaţi se gândeşte demult la varianta desfiinţării totale a funcţiei de preşedinte al Iranului. Se propune ca şef al statului să fie premierul, numit de parlamentul supus lui Khamenei, relatează publicaţia americană.

Alegerea directă a preşedintelui ţării de către cetăţeni – este una dintre puţinele concesii pe care le-au acceptat mollahii iranieni atunci când au cucerit puterea în 1979, explică The Daily Beast. Acum, când „mohalleluľ nu a dorit să se „despartă” de putere la solicitarea lui Khamenei, ayatollahul a decis să abroge cu totul funcţia de preşedinte.

Povestea celor doi „mohallei” – celui rus şi celui iranian – se aseamănă nu doar prin faptul că reprezintă o bătaie de joc la adresa democraţiei. Khamenei se situează pe o poziţie intransigentă la adresa SUA şi programului lor nuclear; Putin lansează cu mai multă plăcere decât Medvedev provocări la adresa SUA şi le pune într-o situaţie incomodă, acceptând de asemenea o nouă alianţă dictatorială cu Iranul şi China.

Întărirea puterii lui Putin va prelungi viaţa politică a lui Khamenei, conchide publicaţia americană.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.