Avem o clauză de confidenţialitate în cazul contractului cu Bechtel, a declarat Anca Boagiu

0
Contractul încheiat cu compania Bechtel pentru construirea autostrăzii Transilvania poate fi desecretizat doar cu acordul companiei americane, deoarece conţine o clauză de confidenţialitate, a declarat duminică (2 octombrie), într-o emisiune televizată, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

„Avem o clauză de confidenţialitate în baza căreia ambele părti trebuie să fie de acord cu desecretizarea. Noi suntem. Nu avem încă acordul companiei Bechtel”, a explicat Anca Boagiu.

Aceasta a subliniat că important este, în acest moment, că s-a reuşit modificarea contractului, fiind „salvaţi” astfel circa şase miliarde de euro, deoarece „putem spune că licităm imediat, nu mai avem un blocaj de doi ani de zile. Putem să spunem că avem un contract care are clauze clare”.

„Deci mergem mai departe şi eu sper, nu ştiu, sper ca în acest moment toată acea critică pe care am primit-o în permanenţă pe acest contract de construire a autostrăzii Transilvania şi care venea dinspre Uniune şi se datora procedurii de adjudecare, pănă la urmă, că nici nu a fost adjudecare, a fost o încredinţare directă, să dispară şi să putem gândi în viitor că acest proiect e un proiect bun, nu putem să negăm, legătura între vestul şi estul României şi al UE…”, a mai spus Anca Boagiu, adăugând că, în cazul acestui contract, „ideea e bună, aplicarea a fost proastă”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.