CSA Steaua a refăcut gazonul din Ghencea, echipa de fotbal poate reveni pe stadion, în condiţiile legii

0 5

Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” a refăcut gazonul din incinta Complexului Sportiv Ghencea şi susţine că echipa de fotbal Steaua poate reveni pe stadion în condiţiile legii, după ce îşi va achita datoriile de peste 2.400.000 de lei.

Într-un comunicat transmis, luni, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” precizează că a luat măsuri pentru refacerea gazonului terenului de fotbal din incinta Complexului Sportiv Ghencea şi curăţarea spaţiilor, după ce SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a predat, la 12 august 2011, imobilele şi terenurile pe care le-a avut în folosinţă potrivit contractului de închiriere.

”Refacerea terenului de fotbal s-a realizat prin plantarea seminţelor de gazon, a căror achiziţionare a costat aproximativ 8.000 lei (echivalentul a circa 2.000 Euro) şi prin priceperea tehnicienilor militari în întreţinerea corespunzătoare a gazonului. În prezent, stadionul este pregătit să găzduiască meciuri de fotbal.

Clubul Sportiv al Armatei, administratorul de drept al Complexului Sportiv Ghencea, imobil aflat în proprietatea publică a statului, doreşte ca echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea.

Echipa de fotbal poate reveni pe acest stadion, în condiţiile legii, după ce Societatea Comercială îşi va achita datoriile către statul român, în valoare de 2.444.462 lei, conform obligaţiilor asumate prin contractul nr. A-7220/23.12.2009”, adaugă comunicatul CSA Steaua.

Societatea Comercială înregistreză datorii către CSA Steaua, reprezentând chiriile lunare, penalităţi la plata chiriilor şi contravaloarea utilităţilor. În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a comunicat CSA Steaua, printr-o adresă, că reziliază unilateral contractul care fusese semnat pe o perioadă de patru ani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata