Cutremur de pământ în Transcarpatia

0
Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter a avut loc duminică (2 octombrie), în jurul orei locale 13:14, în localitatea Sinevir, raionul Mejgorsk, din regiunea Transcarpatia (Ucraina) – transmite agenţia de presă Ukrinform citând un comunicat al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă de la Kiev.

La 10 august a.c., în apropiere de Beregovo, tot în regiunea Transcarpatia a fost înregistrat un cutremur de 3-4 grade pe scara Richter, aminteşte agenţia ucraineană de presă, indicând că, în decursul anului 2010, două mişcări telurice între 1-3 grade s-au produs în această zonă a Ucrainei.

Deşi nu indică zona în care a fost localizat epicentrul cutremurului, Ukrinform mai relevă că aceste mişcări telurice intervin pe fondul prognozelor seismologilor cu privire la posibilitatea unui cutremur de intensitate mare în Munţii Vrancei (România).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.