Daniel Funeriu: Următoarea ierarhizare a programelor de studii va fi anul viitor

0
Ierarhizarea programelor de studii publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu este fixă în timp, iar următoarea va fi făcută anul viitor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

„Ierarhizarea din acest an este supusă dezbaterii publice, astfel încât să putem lucra împreună cu universităţile pentru a ameliora toate procedurile şi a da posibilitatea acestora să se amelioreze, să crească”, a spus demnitarul.

El a subliniat că verificarea datelor şi raportărilor este o activitate continuă a ministerului şi a precizat că acestea sunt publicate pe internet la adresa http:// chestionar.uefiscdi.ro.

Daniel Funeriu a precizat că noul cod al studentului nu a putut fi adoptat înainte de începerea anului universitar din cauză că a stârnit multe reacţii din partea rectorilor universităţilor care ar putea fi luate în considerare.

„Sunt convins că vom reuşi să emitem acest ordin (n.r. – privind codul studentului) într-un interval scurt de timp”, a spus ministrul.

În opinia sa, anul universitar începe sub auspicii mai bune şi din punct de vedere al cercetării pentru că de curând au fost atribuite aproximativ 300 de granturi de cercetare evaluate exclusiv de evaluatori străini, calitatea cercetării şi a cercetătorului fiind singurele criterii avut în vedere la evaluare.

Referindu-se la procedurile de selecţie a cadrelor didactice, ministrul a spus că acestea sunt mult mai transparente, accesul la posturile de conferenţiar şi profesor universitar făcându-se după standarde europene.

„Comisiile CNATDCU şi CNCS sunt formate din oameni integri, total deconectate de interese de grup sau politice”, a spus Funeriu.

El a vorbit despre alegerile din acest an ale structurilor de conducere din universităţi.

„O caracteristică aproape generală în universităţile din România este că cei buni sunt tăcuţi sau au fost aduşi la tăcere de multe ori, iar mediocrităţile sunt vocale. Odată cu alegerile din universităţi a venit timpul ca cei de valoare să se facă auziţi. Eu şi Ministerul Educaţiei îi susţinem pe oamenii serioşi, oneşti, dedicaţi vieţii universitare, pe cei care înţeleg misiunea universităţilor, pe cei care ştiu ce înseamnă dezvoltarea instituţională, pe cei care sunt conştienţi că de ei depinde viitorul Românie. Îi îndemn să iasă în faţă, să nu ezite, universităţile lor vor avea numai de câştigat, dacă valoarea se va impune”, a afirmat ministrul.

El le-a mulţumit rectorilor pentru care acest an universitar este ultimul în această calitate, pentru sfaturile date în redactarea noii legi şi i-a asigurat de toată preţuirea sa. „În particular, vreau să le mulţumesc rectorilor care, potrivit Legii Educaţiei Naţionale au luat măsuri concrete pentru recredibilizarea universităţilor şi a întregului sistem universitar din România”, a adăugat reprezentantul MECTS.

Potrivit acestuia, el i-a îndemnat pe studenţi să nu-i creadă niciodată pe cei care cred că visele lor nu se pot îndeplini şi a declarat deschis noul an universitar 2011-2012, din sediul MECST.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.