Gazoductul Nord Stream va fi pus în funcţiune la 8 noiembrie

0
Rusia va pune în funcţiune la 8 noiembrie gazoductul Nord Stream, care urmează să aprovizioneze în mod direct Europa occidentală, traversând Marea Baltică, a anunţat luni preşedintele gigantului rus Gazprom, Aleksei Miller, transmite AFP.

‘Astăzi pot să vă spun exact când va fi pus în funcţiune gazoductul. Va fi pe data de 8 noiembrie. Construcţia primei conducte este gata, în prezent se lucrează la punerea sub presiune a conductei’, a precizat Miller, în cursul unei întâlniri cu premierul Vladimir Putin, conform paginii de internet a guvernului.

Gazoductul cu o lungime de 1224 km a fost inaugurat la 6 septembrie de premierul rus, la staţia de compresiune de la Portovaia, lângă Vîborg, la Marea Baltică. Atunci, în conductă a fost injectat gaz tehnic, o etapă cheie înainte de pomparea gazului natural destinat consumatorilor.

Un prim tronson al conductei, care a fost terminat în mai, are capacitatea de 27.5 miliarde de metri cubi, iar până la sfârşitul lui 2012 se prevede finalizarea celui de-al doilea.

Aleksei Miller a menţionat că s-au construit până acum peste 700 de kilometri din gazoduct, adică 60% din lungimea totală.

El a precizat că va fi efectuat un control de mediu la primul tronson, în cadrul unui program care va costa 40 de milioane de euro pe trei ani, şi a amintit că s-au cheltuit circa 100 milioane de euro pentru construcţia acestuia.

Nord Stream urmează să permită transportul a 55 miliarde de metri cubi de gaz pe an de la Vîborg până în oraşul german Greifswald, trecând prin apele teritoriale ale Rusiei, Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Germaniei.A

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.